Trei cuvinte oferite în dar

Trei cuvinte oferite în dar

În fiecare zi a anului, dar mai ales luna decembrie este o perioadă a bunătății și a dăruirii. Una dintre tradițiile Monterra este Prietenul Secret un exercițiu valoros despre a fi împreună și despre comunitate. Dorim să le transmitem copiilor că stă în puterea noastră să fim mai buni și să generăm o schimbare pozitivă, cu gesturi cât de mici.

Anul 2020 a fost unul al adaptării, dar și unul al redescoperirii puterii interioare. Am simțit mai puternic nevoia de a fi împreună, de a rămâne conectați. Simbolul Monterra este o inimă și dorim să cuprindem întreaga comunitate în conturul ei, să traversăm împreună această perioadă. În acest context, am ajustat exercițiul din acest an trecându-l în mediul on-line, dar păstrând tema principală.

Pentru elevii școlii Monterra am gândit o variantă on-line a jocului Prietenul Secret la Monterra, pe care am numit-o „Trei cuvinte oferite în dar”. Jocul va fi organizat în cadrul fiecărei clase de școală şi este dedicat copiilor, dar pot participa și adulții.

Cum se desfășoară jocul, pe scurt:

  • Se întocmește o listă cu numele copiilor și fiecărui copil îi va fi alocat un număr (de exemplu 12 copii, numere  de la 1 la 12). Fiecare copil va alege un număr (și implicit, numele unui alt coleg). Niciunul dintre copii nu va ști însă ce număr este alocat numelui lui sau pe cine anume a extras, va avea doar un număr.
  • În continuare el va alege o listă de 3 cuvinte* pe tema comunității, iubirii, bucuriei, și va dărui această listă colegului pereche, prin intermediul liderului de clasă. Niciunul dintre copii nu va ști cui va dărui cuvintele sau de la cine primește la rândul său cuvintele ce îi sunt destinate.
  • Liderul de clasă ”ajută” fiecare set de cuvinte-dar să ajungă la destinatar. Apoi fiecare copil va crea cu darurile (cuvintele) primite un mesaj pentru cel de la care le-a primit (încă necunoscut ), folosindu-și imaginația. În funcție de inspirație sau abilități poate fi o strofă de poezie, o urare, o povestioară de un paragraf, un refren muzical, un desen. Fiecare creator va acorda mare atenție creației sale: va scrie strofa, refrenul sau povestioara sa îngrijit și corect pe pagină, o va decora și personaliza, după preferință. Poate cere și ajutorul familiei pentru a-și duce sarcina la bun sfârșit, implicându-i astel și pe ei în joc.
  • Luni, 7 decembrie, copiii vor dezvălui on-line creațiile imaginate și realizate cu darurile primite. Fiecare copil urmărește cu atenție creațiile prezentate și încearcă să o recunoască pe cea care conține darurile sale (cele 3 cuvinte oferite de el).
  • La finalul jocului, fiecare creație va ajunge la copilul de la care a oferit lista de cuvinte, cel care a a oferit darurile (cuvintele).

*iată câteva exemple de cuvinte care pot face parte din listă: iubire, armonie, zăpadă, bunătate, speranță, inimă, sclipici, împreună, fericire, iarnă, veselie, armonie, luminițe.

Împreună putem alege să dăruim, să ajutăm, să ne îngrijim de ceea ce ni se întâmplă și li se întâmplă altora. Împreună creștem oameni. Credem mult în puterea exemplului și în oameni și abordăm acest joc ca pe este un exercițiu valoros despre a fi împreună, despre noi, despre dorința de a face bine și faptul că Bunătatea este contagioasă. În așteptăm pe copii în jocul nostru, să ne punem în creativitatea și imaginația la lucru!

Echipa Monterra

About Echipa Monterra (122 Articles)
Suntem alături de copil în procesul dezvoltării, îl ajutăm să înțeleagă lumea înconjurătoare, îl sprijinim să fie independent, să se respecte atât pe sine cât și pe ceilalti, să facă alegerile potrivite, pentru ca în final să își găsească propriul rol în comunitate.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*