Tranziția către grupele de 3-6 ani

O perioadă deosebit de importantă pentru evoluția copiilor din comunitatea noastră marchează trecerea către o nouă etapă din dezvoltarea lor și anume tranziția către grupele de 36 ani. 

Tranziția către o grupă mai mare este un proces complex, care la fel ca și acomodarea, se manifestă diferit de la copil la copil, în funcție de unicitatea și ritmul fiecăruia.

Unii pot trăi de la bun început prețioase clipe de exuberanță și entuziasm, conectându-se în mod natural și firesc cu noul mediu, alții vor avea nevoie de mai mult timp pentru a-și forma și consolida încrederea, în timp ce alții pot începe într-o notă pozitivă, urmată de un timid regres, cauzat de nevoia de a simți din nou siguranța oferită de rutina vechii grupe.

Toate aceste scenarii sunt absolut normale. Ca tranziția să decurgă lin, natural și să fie încununată cu succes, este important pentru copil să nu fie supus unor presiuni, ci să primească mesajul, atât de la educatori, cât și de la părinți, că nevoile lui sunt înțelese și acceptate.

Copilul va trece la noua grupă când va fi pregătit, iar procesul tranziției va fi unul flexibil care să satisfacă nevoile fiecărui copil. 

De obicei, dacă tranziția este plănuită din timp, dacă există flexibilitate în privința politicii tranziției și comportamentul copilului a fost observat cu atenție de educatoare, atunci aceasta va decurge firesc, natural, fără stres sau agitație.

Ca de fiecare dată, i-am insoțit pe copii în vizitele lor la grupele mari, bucurându-ne că au rămas cu impresii frumoase și că le-au perceput ca pe experiențe pozitive. Din prima zi, curiozitatea le-a fost stârnită de mediul cel nou, special pregătit pentru nivelul lor de dezvoltare și i-a determinat pe cei mai mulți dintre ei să-și dorească să continue călătoria în vederea descoperirii fascinantelor materiale Montessori.

Vizitele copiilor mai mari au generat un vast interes și pentru colegii lor. Curioși, aceștia tot întrebau unde se duc ei în fiecare zi, iar când au auzit de grupele mari, cu toții au dorit să-i însoțească.

Toate bune și frumoase până când ‘vizitatorii’ noștri dragi s-au întors cu impresii și povești de la grupa mare. Cei care au frați sau surori la grupele 3-6, au început să povestească și ei despre cum merg lucrurile acolo, asigurându-ne că vor merge și ei când vor avea 3 ani.

Când au auzit cei mici (care mai au de așteptat până la momentul trecerii în următorul orizont de vârstă) cât de interesant și fascinant este mediul acesta nou, au început să spună că de mâine vor merge și ei. Le-am povestit că vor ajunge și într-o zi la o grupă mare. Imediat am primit și întrebarea: „Și tu o să mergi la grupa mare?” 🙂

Echipa Monterra

About Echipa Monterra (122 Articles)
Suntem alături de copil în procesul dezvoltării, îl ajutăm să înțeleagă lumea înconjurătoare, îl sprijinim să fie independent, să se respecte atât pe sine cât și pe ceilalti, să facă alegerile potrivite, pentru ca în final să își găsească propriul rol în comunitate.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*