Tavita roz pentru citirea fonetica

Pregatirea pentru scriere si citire in gradinita Montessori incepe de la intrarea copilului in gradinita, atunci cand acesta are 3 ani. Materialele prezente in mediu Montessori, in zona de viata practica, pregatesc copilul pentru aceste activitati complexe prin exersarea musculaturii fine si prin fixarea miscarilor- intotdeauna de la stanga la dreapta, miscari necesare pentru intelegerea ulterioara a activitatii de scriere si citire.

Zona senzoriala prezenta in gradinita ii inlesneste copilului exersarea cu materiale destinate dezvoltarii si rafinarii simturilor, dar si intelegerea notiunilor abstracte: placutele barice il familiarizeaza cu notiunile de greu- usor, cele termice il fac sa simta notiunile de cald- rece etc.

Citirea este un concept foarte abstract deoarece e nevoie sa decodificam semnificatia cuvintelor scrise. Programa Montessori aferenta zonei de limbaj ofera o baza solida in intelegerea citirii bazata pe vizualizare. Aceasta abordare senzoriala il face pe copil sa inteleaga mult mai usor mecanismul citirii.

In acest sens am pregatit un material pe care copiii il indragesc foarte mult- tavita roz pentru citirea fonetica. In ea se gaseste o ladita cu geam de sticla care lasa sa se vada obiectele continute: un mar, doua banane, o para, toate din ceramica frumos colorata si lacuita, o capra, un porc, o mica luna si o para din lemn. Curiozitatea copiilor este maxima si abia asteapta sa aiba prilejul de a manui aceste obiecte incantatoare. Alaturi de aceasta cutie cu geam de sticla, mai am pregatite bucati mici de hartie roz-pal, un creion, un foarfece cu maner roz si el, si o alta cutie de lemn, mai mica, a carei deschidere ramane pentru o scurta perioada, un mister. Poate va intrebati de ce toate obiectele sunt roz?… Ei bine, roz este un cod de culoare stabilit de normele internationale AMI pentru citirea fonetica, dintr-un motiv lesne de inteles – copiii, indiferent ca sunt fetite sau baietei,  adora aceasta culoare.

Indata ce tavita este asezata pe masa, il rog pe copil sa scoata din cutia cu geam de sticla obiectele care se afla inauntru si il rog sa le aseze unele sub altele pe masa. Apoi scot unul din biletelele de hartie din tavita, il asez in dreptul primului obiect, apuc cu cele trei degete de la mana dreapta creionul,  ma uit spre micutul curios si fac anuntul oficial: “Astazi eu voi scrie pentru tine, iar tu vei citi!” Las cateva momente sa se aseze informatia transmisa, dar nu prea mult, pentru a nu primi un raspuns de felul- “Dar eu nu stiu sa citesc!” :D, si ma apuc de scris prima litera a cuvantului. Ma asigur ca este un cuvant care incepe cu o litera foarte cunoscuta de catre privitor. Mana mea care tine creionul, ramane pe hartie si invit copilul sa citeasca semnul grafic scris. Cu bucurie in glas il aud pe “m”. Continui sa scriu pe “a” si “r”. Il indemn sa le citeasca iar si iar, din ce in ce mai repede, el rosteste sunetele, priveste obiectul din stanga biletelului roz-pal si ma priveste cu ochi scanteietori, anuntandu-ma: “Am citit “mar”! Sarace mi-ar fi vorbele pentru a va descrie in cuvinte bucuria din sufletul lui cand apare acest sentiment – “Pot sa citesc!

Continui sa fac acelasi lucru si pentru celelalte obiecte, dupa care urmeaza partea de fixare a mecanismului: amestec biletelele si il invit pe copil sa le aseze in dreptul obiectelor, apoi copilul amesteca obiectele si gaseste apoi biletelele potrivite.

Va mai povesteam despre o mica cutie de lemn care se mai afla pe tavita. Dupa ce copilul lucreaza cu obiectele si biletelele aferente atat timp cat doreste, o deschid si ii arat ca in ea se afla biletele cu litere tiparite pentru aceleasi obiecte. In acest fel se face paralela intre scrierea de mana si cea de tipar, litere pe care ei le recunosc cu multa usurinta.

Magda Crihan,  pedagog Montessori 3-12 ani

P.S. Multumesc mamei Ilincai Cozorici pentru ajutorul dat in gasirea celei mai potrivite nuante de roz :D.

About Magda Crihan (17 Articles)
Pedagog Montessori si Coordonator educativ la Monterra. Diploma AMI 3-6 ani și 6-12 ani. Sunt parte dintr-o echipa de oameni vrednici, pentru care educatia e atat o provocare cat si un mod de viata. Atelierele de comunicare ESPERE m-au adus mai aproape de intelepciunea copiilor, de bucuria si nevoile lor.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*