Școala online

Din momentul în care s-a anunțat închiderea școlilor, s-au activat foarte multe resurse și voci care au adus o avalanșă de idei concentrate în spațiul online. Prima mea reacție ca părinte a fost să mă simt copleșită și in același timp vinovată că nu profit de toată minunăția asta de resurse. Așa cum unii dintre părinți au simțit ca fiind o povară prea mare să se implice în activitățile zilnice de învățare ale copiilor.

Apoi mi-am amintit mai multe lucruri.

Odată, că am copii adolescenți care mă vor lua frumos în balon pe mine și activitățile mele. Sunt mari și în principiu se organizează singuri. Le-am transmis totuși un mesaj pe WhatsApp (cea mai eficientă formă de comunicare cu adolescenții pe care am descoperit-o până în prezent- bine, pe lângă mesaje strecurate în timp ce sunt scărmănați duios pe spate sau pe la tălpi😊) despre așteptarea mea de a-și folosi timpul cu responsabilitate plus o lista din resursele acestea care tot vin peste mine. Pe scurt, noroc că tot primesc teme de la școală, așa ca n-au încotro decât să fie responsabili.

Apoi, mi-am adus aminte că cel mai important lucru în relația cu copiii este chiar relația😊 Să ne luăm timp, să stăm împreună, să ne jucăm, să vorbim. Chiar dacă pare pierdere de timp să nu lucrezi la română și la matematică, nu e. Și mi-ar plăcea să încetăm să ne simțim vinovați că stăm pur și simplu împreună, ne simțim bine și nu facem chestii serioase.

Dincolo de aceste lucruri, traversăm o perioadă generatoare de stres și anxietate. Chiar dacă aparent stăm în confortul casei noastre sau mergem la serviciu fără trafic intens, creierul nostru rulează o serie de griji și de scenarii nu tocmai optimiste, mai ales dacă ne lăsăm absorbiți de vârtejul știrilor de ultimă oră. Toate aceste pun o presiune reală, deși poate nu așa vizibilă, pe umerii noștri, iar resursele noastre de a contribui la învățarea și dezvoltarea celorlalți, chiar dacă aceștia sunt copiii noștri, devin foarte limitate, chiar când în aparență nu suntem ocupați cu nimic.

Totuși, am observat că sentimentele de copleșire și vinovăție vin, în acest caz, din credința că noi suntem responsabili de procesul de învățare al copilului. Că trebuie și putem să îl controlăm. Că dacă ei nu fac, este eșecul nostru personal. Am experimentat direct, și ca părinte, și în practica mea la clasă, ce ușurare se produce atunci când renunț la această idee. Și, în mod paradoxal, ce resurse de conectare și creativitate se nasc în mine, și se transferă mai departe către copii, impulsionând în fapt procesul lor de învățare, când aleg sa nu mă simt responsabilă dacă R decide să nu lucreze azi, în ciuda tuturor eforturilor mele. Deși chiar acest nu lucrează e o aparență. Pare că refuză toate sugestiile mele, dar observ ca se ocupă toată ziua cu desene cu dinozauri, discuții cu prietenii…

Ce vreau să spun, concret?

Este un moment bun să nu suprapunem peste relația părinte-copil, și așa provocatoare, o relație profesor-elev, care eventual să devină dominantă. Cum putem face asta:
🔸 indicând copilului cerințele de învățare ca venind de la profesor- care este autoritatea naturală în procesul de învățare.
🔸 clarificând verbal cu copilul – eu nu sunt profesorul tău, sunt părintele tău și îmi voi păstra rolul pe care îl aveam și înainte în învățarea ta
🔸 clarificând cadrul învățării de acasă:

  • este nevoie să ai un orar, ca atunci când mergi în mod obișnuit la școală. Avantajul e că îți poți stabili singur orarul, și acesta este un exercițiu valoros. De asemenea, poți adăuga în orar tot felul de activități extracurriculare: cântat, dansat, desenat, gătit, cusut, croșetat, etc. Poate fi nevoie de mai multe zile pentru un copil să ajungă la o formă de orar, și acesta e un exercițiu în sine. Este responsabilitatea ta sa lucrezi, conform cerințelor și întâlnirilor online cu profesorul. Dacă ai nevoie de ajutor, îmi poți cere mie (dacă/când sunt disponibil), poți cere profesorului – iată orarul în care este disponibil pentru consultații, sau le poți cere colegilor (dacă copilul are acces la a comunica cu colegi)
  • eu, ca părinte, sunt responsabil să îți asigur cadrul de învățare, adică:
    1. Îți comunic solicitările profesorului
    2. Îți asigur materialele și mijloacele de care ai nevoie – papetărie, printuri, acces la computer, etc
    3. Te pot susține, la cererea ta, în procesul de învățare maxim 1 ora pe zi SAU Nu te pot susține în procesul de învățare.
    4. Când ai nevoie de ajutor/verificări/etc poți contacta profesorul tău, conform orarului comunicat în care este disponibil sau te poți consulta cu alți colegi (depinde ce acces la tehnologie are copilul)
    5. 5.Discutam împreună, zilnic, modul în care ai lucrat în fiecare zi, ce progrese ai făcut, ce provocări ai, cum îți propui sa continui mai departe. (nu e un moment de: nu ai făcut nimic azi, acum te apuci sa faci x,y,z. Sau doar atât ai făcut azi? E un moment de: vad ca ai lucrat foarte serios. Au rămas niște lucruri nefăcut, cum îți propui sa procedezi cu ele? Sau: Văd că ai avut idei noi azi. Aș vrea să te gândești cum să termini proiectele pe care le-ai început deja. Sau: Observ că azi nu ai avut o zi foarte productivă. Ai avut nevoie să te odihnești? Sau Ce planuri ai pentru mâine? Ești mulțumit de ceea ce ai realizat azi? Care a fost cea mai interesantă descoperire de azi? Discuția e doar una informativă și recomandarea mea este sa se încheie cu o invitație la conectare: Hai să ne jucăm ceva împreună/hai să citim/hai să mâncăm:😊

Dincolo de toate aceste aspecte, ceea ce se întâmplă este un proces. Este nou și solicită multe resurse. E nevoie ca adulții să își gestioneze așteptările și să nu pună foarte mari presiuni pe umerii copiilor. Dați-le spațiul să își găsească propriul ritm. Sa capete încredere în ceea ce fac. Sa observe cât de multe lucruri știu și pot. Să își folosească abilitățile pe care le-au exersat în fiecare zi la școală- independență, autonomie, capacitate de decizie. Să găsească frumosul și pasiunea în ceea ce fac și să își construiască ziua de lucru în acord cu nevoile lor. Ce dar minunat ar putea fi acesta! Și la început poate e vorba de doar 10 minute de lucru, poate 30 de minute. Poate îi va lua 5 zile sa ajungă la o ora de lucru. Însă o oră de lucru efectiv obținută prin tot acest proces de responsabilitate și auto-organizare este una foarte valoroasă.

#staiîninimă

Ramona Oros – psiholog și psihoterapeut, fondator Monterra și pedagog Montessori cu diploma AMS 6-12 ani

About Ramona Oros (20 Articles)
Fondator Monterra Psiholog si psihoterapeut Consider ca educatia este esentiala in dezvoltarea fiintei umane si in special educatia la varstele mici este cea care modeleaza si formeaza viitorul adult. Cred ca putem creste impreuna copii fericiti si impliniti.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*