Rivalitatea între frați – de ce este așa de dificil?

Capitolul 1

Rivalitatea între frați este un subiect cu care ne confruntăm toți părinții la un moment dat. Conflictele între copii sunt la ordinea zilei atât pentru familiile cu mai mulți copii, cât și în familiile cu copii unici. Și copiii unici la părinți au conflicte cu verișorii lor, cu prietenii lor sau cu acei copii cu care interacționează în fiecare zi. Lupta pentru aceeași jucărie o întâlnim la toți copiii.

Să înțelegem mai întâi de ce se ceartă frații așa des. De ce este oare atât de dificil de gestionat relația între ei? Ca să înțelegem mai bine și sa ne dăm seama cum se simt ei atunci când apare un al doilea copil în familie, hai să ne imaginam cum ar fi ca soțul sau soția să ne tină în brațe și sa ne spună: Scumpa mea (scumpul meu), te iubesc foarte mult, ești minunat (ă), așa că m-am hotărât să-mi mai iau o soție (un soț) exact ca tine.” Cu alte cuvinte, te iubesc foarte mult, dar de mâine o să mai iubesc pe cineva. Care o să vină la noi în familie, o să fac fix ce am făcut cu tine. Sau Eu te iubesc pe tine la fel de mult, dar o să mai fie cineva în viața noastră de cuplu. Cum să mă bucur că ‘de astăzi suntem 3 in familie’ și să mă adaptez ușor la această realitate?

Așa cum noi simțim trădare, gelozie, amenințare din cauza simplei prezențe a ‘celuilalt’ și multe alte emoții negative pline de ură și răzbunare, așa simte și fratele mai mare când mama se întoarce acasă cu bebelușul în brațe. Practic, fiul cel mare se simte abandonat de către mamă, se simte ca și când fratele mai mic i-ar fi furat mama. Nu se mai simte iubit, nu se mai simte acceptat, nu se mai simte apreciat, nu mai primește aceeași atenție ca înainte, și rămâne cu sentimentul de neintegrare, cu impresia că nu este important. Practic, iubirea simte ca i-a fost furată. Unii copii pot reacționa ca niște îngerași, alții ca niște războinici, în funcție de tipul lor de temperament. Însă gândirea și emoțiile sunt aceleași la toți copiii, pentru ca nevoile lor sunt acum împlinite cu totul  si cu totul altfel. Timpul mamei pentru copilul mare s-a micșorat deodată si îi este așa greu.

Cum ne-am simți noi când ipotetic vorbind ar intra noua soție în căminul nostru conjugal? Probabil ca am simți o dorință arzătoare de a-i face rău noului-venit (rău fizic – gânduri de răzbunare, ranchiună), sau dorința de a-l pedepsi pe partener pentru toată suferința produsă. Pe scurt, ne-am dori ca ‚celălalt’ să plece, să dispară din viață noastră. Sa ne imaginăm în continuare, că îi cerem soțului să o gonească pe cealaltă femeie și el să ne spună că este imposibil, pentru că de astăzi ea este parte din familie și că ne iubește pe amândouă. Și apoi să accept să i se adreseze în prezenta mea cu dulcegării ‘celeilalte’ de genul nu-i așa ca e adorabilă? Sau când ‘noua soție’ ar avea nevoie de haine, soțul meu să-i dea din hainele mele care mi-au rămas strâmte. Și când i-aș spune acestei femei că nu ii permit să facă ceva în casă ce m-a deranjat, ea să se ducă la soțul meu plângând, și el să-i ia apărarea spunând-mi ca este mai mică decât tine, nu are cum să știe, abia a venit. Și după ce asist la o scenă în care el este drăgăstos cu ea și se giugiulesc, apoi el să-mi spună că lipsește puțin și că eu trebuie să am grijă de ea să nu pățească nimic.

Reacția mea ar fi sa mă duc la soț și să am o discuție cu el să-i spun cat de greu îmi este să trăiesc în 3. Mi-aș dori să pot spune răutăți despre acea femeie, fără ca soțul meu să-i ia apărarea, fără ca el sa mă certe, fără să se supere pe mine când spun lucruri rele despre ea. Adică să înțeleagă ce simt.

Cam acesta este modelul cum ar trebui să ne comportăm cu copiii noștri atunci când apare un al doilea copil în familie. Să nu le cerem să tacă, ci să-i lăsăm să-si exprime emoțiile, să-i ascultam cu empatie, oricât de greu ne-ar fi să auzim cum ne vorbește de rău de al doilea copil al nostru. Cu siguranță nu ne este ușor să-i ascultam, dar probabil ca lui ii este și mai greu decât ne imaginam noi. Atât timp cat nu acceptăm sa-i facă vreun rău frățiorului lui mai mic, are dreptul sa gândească lucruri neplăcute despre el. Că doar acum mama și tata nu mai petrec așa mult timp cu el. Si oricât de mare ar fi el, orice vârstă ar avea, el este tot un copil, cu nevoile lui, la fel ca si al doilea copil al nostru. Cat de relevantă este diferența intre frați pentru gradul de rivalitate, acest lucru o să-l aflam în următorul articol pe tema rivalității între frați. Este un subiect complex cu mulți factori care determină aceasta relație de frăție să fie în armonie sau nu.

Concluzia este că un copil în viată căruia apare un frățior, apare o alarma. Pericol: Iubirea se împarte! Ce putem noi să-l învățam pe primul copil este, că o dată cu apariția fraților iubirea creste, nu se împarte. Pentru ei, primele 6-8 luni sunt cele mai dificile, aceasta este perioada de adaptare la familie în noua formula de 4 in loc de 3. Datoria noastră de părinte este să îi fie cat mai ușor să depășească aceasta perioada grea, este să-i ofer iubire necondiționată cat de mult pot in aceste 6-8 luni de după nașterea frățiorului mic.

In aceste luni el va învață că deși a apărut încă un membru în familia noastră, mama și tata nu au plecat nicăieri, chiar dacă timpul de 1/1 cu mama și tata este un pic mai mic, atunci când îl am este minunat. Faptul ca mama și tata iubesc încă un copil nu exclude ca mă mai iubesc și pe mine în continuare, sau că mă iubesc pe mine mai puțin. Si astfel, frățiorul mare va începe sa meargă pe un nou drum plin de provocări și șanse pe care viața i le va oferi din acest moment. Hai să ne bucurăm de aceasta șansă și să aflăm care sunt avantajele de a avea frați?!

Va urma 😊

Florența Rantz

About Florența Rantz (1 Articles)
Sunt părinte Monterra, mamă a doi copii. Sunt absolventă a Academiei de Studii Economice și MBA, ambele în limba germană, precum și a Facultății de Psihologie din București, în prezent în curs de formare ca specialist în parenting - în curând voi deveni expert cu drept de predare în domeniu, certificat de Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie din România. Cunoștințele teoretice vin să întregească experiența mea de părinte și după ani de zile în care am studiat pe cont propriu cum să fiu un părinte mai bun, am decis să las în urmă lumea afacerilor pentru a mă dedica complet pasiunii mele: lucrul cu copiii și parenting-ul.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*