„Mă simt ușurată și recunoscătoare”, părinți 2014

Excelență în educație

În grădinița noastră s-a desfășurat perioada de observare la clasă. Părinții au avut ocazia să îi observe pe copiii din grupă timp de 30 de minute, cu rugămintea de a respecta regulile de observare la clasa – părintele se asează pe unul dintre scaunele special pregătite și  poate raspunde la întrebarile copiilor, fără a iniția alte situații de dialog. Aproape zilnic copiii și-au desfășurat activitatea avându-i pe unii dintre părinții lor pe scaunelele observatorilor. Cu toate acestea, ei nu au ieșit din ritmul lor obișnuit de lucru cu materialele și au continuat activitățile respectând orele de lucru individual, reușind să se concentreze și să facă abstracție de cei din jur. Mulțumim vizitatorilor pentru prezența lor discretă :-)).

La final, părinții au putut completa pe formularul de observare câteva gânduri privitor la ceea ce au văzut în clasă. Redăm mai jos câteva dintre elementele (mai multe detalii aici) pe care i-am rugat să le urmărească într-o clasă Montessori și  o parte dintre comentariile primite.

Elemente cheie ale unei clase Montessori (prima pagină din foaia de observare, la care fac referire câțiva părinți):

  •  Copii de vârste diferite lucrează independent: singuri, perechi sau în grupuri mici.
  •  Copiii se concentrează la lucrul lor, chiar dacă alții lucrează în jurul lor.
  •  Copiii își aleg singuri ce lucrează.
  •  Copiii discută unii cu alții linistit.
  •  Copiii cooperează și se ajută unii pe alții.
  •  Copiii își rezolvă singuri micile conflicte.
  •  Copiii au grijă de mediul înconjurător – își pun la loc materialul după ce au terminat, fac curățenie daca au murdărit, mânuiesc materialele cu grijă.
  •  Educatoarele interacționează cu copiii fără să fie în centrul atenției în clasă.
  •  Lecții individuale predate de către educatoare câte unui singur copil.
  •  Mișcarea copiilor prin clasă este calmă și pașnică.
  •  Copiii dau dovadă de siguranță de sine și de autonomie.

Păreri despre noi:

  • ”O clasa Montessori inchegata, in care activitatea se desfasoara natural, calm. Sunt indeplinite toate obiectivele din planul de observare (pagina anterioara). Ce frumos si ce usor se invata cand lucrurile vin de la sine, natural!!! Felicitari!!!”
  •  ”E pentru prima oara cand eu simt respect fata de un cadru didactic, respect profund, liniste si incredere. Si asta pentru ca vad si simt copiii linistiti, liberi, relaxati. E atmosfera Montessori pe care mi-o imaginam din cartile Mariei Montessori. Vad copiii tratati cu respect de catre adult. Ma simt usurata si recunoscatoare. Copiii se joaca relaxatisi invata in acest timp matematica, indemanare, viata practica, despre simturi samd, altii viseaza creind lumi… :- ). Ziua de azi a fost foarte importanta pentru mine. Multumesc, doamna Magda. E extraorinar! E „cool”! :-))”
  • ”[…]Un “tablou” complet diferit fata de cel al unei gradinite clasice, fiecare copil lucreaza independent sau in grupuri mici, in functie de activitate si interes, iar educatoarea doar ghideaza si incurajeaza fara a fi centrul tuturor activitatilor. Multumim pentru experienta, asteptam sa revenim!”
  •  ”Mi s-a umplut sufletul de cladura vazandu-i cum se misca cu siguranta si linista prin clasa. De asemenea m-am bucurat de entuziasmul manifestat fata de activitatea aleasa si de dragul cu care se invita reciproc sa lucreze impreuna. Va felicit!”
  •  ”Impresii…stup de albine- datorita zumzaitului, furnicar- datorita harniciei. Copiii formeaza o comunitate fireasca- fiecare lucreaza pentru interesul personal, respectand in acelasi timp spatiul celorlalti si activitatile lor. Eu simt si o presiune a energiei lor zumzaitoare si felicit educatoarele ca fac fata; sa convingi un copil sa lucreze (cand el si-ar fi dorit in mod natural sa se zbenguie) din proprie initiativa si de bunavoie, mi se pare ca ar trebui sa fie dorinta oricarui educator.  In mare, e ca pe prima pagina :-).”
  • ”Copiii lucreaza independent, iar Ioana si Anca intervin cu multa delicatete pentru a-I sprijini atunci cand au nevoie. Plec cu un sentiment placut si cu siguranta ca aici copiii isi petrec un timp de calitate pe drumul devenirii lor. Multumesc!”
  •  ”It is very silent with all these number of children in the same room. I’ m impressed with their concentration despite the crowd around them. Good that they choose independently what they want to do. The educator help them just in case when the kids request it. I observed that they respect to each other’ s space and try to be quite not to disturb each other. This is very amable!”
  • ”Atmosfera calma, discutii linistite care arata o atentie deosebita a personalului fata de copii. Sunteti profesionisti!”
  • ”Este a doua oara cand “asist” la clasa. Copiii isi vad de lcuru individual; educatoarele ii linistesc pe cei mici . Mi-a placut la fel de mult! Multumesc”
  • ”A fost uimitor sa pot observa marea majoritate a elementelor cheie in primele 10 minute![…] sunt incantata de experienta de astazi! Multumesc.”

Le multumim părintilor pentru gândurile bune și cuvintele de laudă! 🙂

Echipa Monterra

Distribuie acest articol:

Facebook
LinkedIn