Orarul unei clase Montessori

Imaginaţi-vă o sală de clasă în care elevul intră, salută colegii și profesorul, schimbă câteva impresii cu aceștia iar mai apoi ia un material de pe raft şi începe să lucreze. Îşi notează în jurnal ora la care a început activitatea şi câteva observaţii la finalul ei. Mai apoi invită câţiva prieteni cu care doreşte să lucreze împreună. De asemenea notează în jurnal. Puţin mai târziu este invitat de către ghid alături de alţi câţiva colegi să le prezinte ceva interesant. Intrigat de cele auzite doreşte şi el să lucreze cu materialul prezentat şi propune câtorva colegi să lucreze împreună.

După un ciclu de lucru de 3 ore elevii se adună pentru a-și împărtășii diferite impresii și pentru a discuta diferite probleme ce au apărut la clasă. În timpul ciclului de lucru de 3 ore elevii au libertatea de a merge la toaletă sau de a face pauze de lucru atunci când au nevoie. Mai apoi servesc masa de prânz, după care ies în curte sau merg în parc. La întoarcerea în sala de clasă elevii urmează un nou ciclu de lucru cu materiale Montessori de 2-3 ore.

În pedagogia Montessori elevul își construiește propriul orar în funcție de propriile interese. Profesorul care observă tot timpul activitatea elevilor este vigilent în cazul în care anumite domenii sunt neglijate în mod constant și caută să atragă elevul și spre acele domenii. Observând interesele elevului profesorul poate să creeze o legătură cu domeniile mai puțin abordate de către acesta, astfel încât să îi trezească interesul. În cazul în care aceste încercări eșuează iar elevul nu lucrează cu materialele care să îl ajute să dobândească anumite cunoștințe sau deprinderi considerate obligatorii de curriculumul de stat, profesorul va purta o discuție cu elevul în care îi va prezenta cerințele societății. Discuția se poate încheia cu întrebarea: – Când îți dorești să începi să lucrezi cu acest material?

În sistemul tradițional profesorul creează un orar în baza planului cadru și îl oferă elevilor. Există un număr de ore pe săptămână pentru fiecare materie în parte. În cazul în care un elev are nevoie să lucreze mai mult sau mai puțin la o anumită materie, nu are această posibilitate la școală. În sistemul Montessori profesorul oferă spațiul în care elevii își creează propriul orar. Elevii pot stabili singuri câte ore dedică fiecărei materii în parte, în funcție de propriile nevoi. Acest lucru poate să difere de la o săptămână la alta şi de la elev la elev. Elevul care lucrează în acest spaţiu pregătit ajunge să se cunoască foarte bine şi să fie conştient de propriile sale nevoi. Astfel în urma unei lecții de matematică sau limba română va ști exact de cât exercițiu are nevoie pentru a-și însușii cunoștințele. Timpul alocat diferă de la elev la elev. De asemenea în urma unei lecții de științe (biologie, istorie, geografie) fiecare elev poate studia mai îndeaproape anumite aspecte care îl interesează în mod deosebit fără să fie constrâns de timp.

Beneficiile acestui mod de lucru sunt următoarele: elevii lucrează cu plăcere și dovedesc o putere mai mare de concentrare asupra activității desfășurate, cunoștințele acumulate astfel sunt stocate mult mai ușor în memoria de lungă durată, elevii vin cu plăcere la școală și dornici să continue proiectul început cu o zi în urmă sau să înceapă un nou proiect sau o nouă cercetare. Astfel elevii devin coordonatorii propriei învățări și participă activ la învățare.

Corina Petcu, învățătoare Monterra

About Corina Petcu (6 Articles)
Invatatoare Montessori la Monterra. Diploma AMI 6-12 ani, 2015, Minnessota, SUA La Scoala Monterra am onoarea sa insotesc copii in drumul lor spre autodesavarsire. Am ocazia sa le ofer chei spre cunoastere si sa fiu martora la propriile lor descoperiri despre lume.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*