O abordare diferită a tantrumurilor (accese de furie)

accese de furie

Celebrele tantrumuri sau accese de furie ale copiilor aflați în intervalul de vârstă 2-3 ani sunt o etapă firească în procesul de creștere. Ele apar odată cu dezvoltarea conștiinței de sine, atunci când cei mici realizează cu adevărat că sunt persoane diferite, individualități cu dorințe și nevoi proprii, de multe ori diferite de cele ale adulților care îi înconjoară. În plus, creierul copilului este în dezvoltare iar circuitele care gestionează emoțiile nu sunt încă suficient dezvoltate. Imposibilitatea de a pune în cuvinte toate aceste lucruri ca și lipsa abilităților de a duce la bun sfârșit toate aceste dorințe generează stări conflictuale și adevărate accese de furie, greu de gestionat și pentru copil dar și pentru adult.

Așa cum precizam în paragraful anterior, acestea fac parte dintr-o etapă firească și sunt oarecum inevitabile – majoritatea copiilor vor face câteva astfel de accese de furie și, chiar dacă există diferite metode pentru a le reduce numărul și intensitatea, nu există o soluție universală pentru a le evita complet – motivele apariției lor sunt variate. Controlul emoțional se învață în timp, în special din relația cu adultul semnificativ iar așa cum arată teoria atașamentului, echilibrul interior al copilului depinde de doi factori esențiali: sentimentul de siguranță în relația cu adultul semnificativ și permisiunea de a explora lumea. Abordarea Montessori se dovedește a fi soluția pentru acest al doilea palier, al posibilității de a explora mediul înconjurător, deoarece ține cont de nevoia de autonomie și perioadele senzitive ale copiilor.

Una dintre situațiile care generează conflicte este nevoia de autonomie. Cei mici vor sa faca singuri cât mai mult, să învețe să se gestioneze, sunt preocupați de activitățile cotidiene și își doresc să imite to ceea ce fac adulții. “Ajută-mă să fac singur!” – citatul cheie al metodei Montessori – este in fapt strigătul copilului dornic să își câștige autonomia învățând, exersând, reluând o acțiune până când o va stăpâni suficient de bine, ajungând la momentul satisfacției maxime a lucrului făcut de el. Dorința lui nu este aceea de a face altcineva pentru el și, de multe ori, nici aceea de a realiza acțiunea spre care părintele preocupat încearcă să-i deturneze atenția: își dorește să facă  singur o anumită acțiune de care este atras. A îi oferi posibilitatea de a se încălța singur, de a își turna apa din carafă în pahar sau de a mânca singur poate însemna pur și simplu a veni în întâmpinarea nevoilor lui, indiferent de mizeria făcută sau de faptul că respectiva acțiune va dura mult mai mult – acestea sunt exemple de situații simple prin intermediul cărora cel mic dorește să fie ajutat să își dezvolte independența iar orice intruziune a adultului (binevoitor) pe acest teritoriu poate genera una dintre celebrele crize de tantrum.

Această din urmă parte este definită ca perioadă senzitivă în metoda Montessori – acele perioade esențiale în dezvoltarea copilului, în care el știe inconștient că este momentul pentru a învăța/ dezvolta o nouă abilitate iar părintele va observa că cel mic manifestă o sensibilitate crescută față de o anumită activitate. Intensitatea acestei dorințe reflectă nevoia sa interioară pentru această nouă achiziție, pe care o în plan inconștient o consideră fundamentală în evoluția sa. Adulții nu au exercițiul identificării acestor perioade senzitive, majoritatea nici nu  mai păstrează amintirea acestori trăiri intense din copilăria proprie, însă nerecunoașterea la timp a unei astfel de nevoi interioare și interpretarea semnalelor trimse de copil drept încăpățânare sau incapacitatea copilului de a înțelege ce este nevoie să facă… rezultă adesea în adevărate crize de furie din partea copilului. Nevoia sa interioară nu este satisfăcută, copilul este incapabil să își comunice dorința și frustrarea se acumulează, până la punctul în care cel mic nu o poate gestiona.

Libertatea  (în special cea de mișcare) oferită în mediul pregătit Montessori (incluzând limitările oferite de mediu și responsabilitatea care derivă din acțiunile copilului) are darul de a anula o parte dintre momentele de frustrare. Oferindu-i posibilitatea de a răspunde nevoilor interioare, mintea lui este ocupată cu noua activitate, ajungând la acele momente de intensă concentrare în care noile abilități sunt dezvoltate cu ușurintă, cu pasiune. Se poate spune că un copil ocupat cu o activitate care îl preocupă cu adevărat nu va face crize de tantrum, este mult prea preocupat și absorbit de ceea ce face… Cu siguranță numărul acceselor de furie scade considerabil și iată și unul dintre motivele pentru care în clasele Montessori (25-30 de copii lucrând împreună) domnește o armonie ce îi surprinde pe vizitatorii aflați la prima interacțiune cu un astfel de mediu.
Alina Fekete

About Alina Fekete (102 Articles)
Specialist în design și comunicare. Cel mai important rol este însă cel de părinte - alături de cei doi copii ai mei descopăr lumea fascinantă care ne înconjoară.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*