Învățăm cu piesele tip Lego

În acest articol ne vom referi la un singur tip de jucării, însă realitatea este că în fiecare casă există piese tip Lego – acele ”cărămiduțe” colorate pe care de multe ori nu mai știm cum să le depozităm și de care am învățat că e bine să ne ferim mereu, să nu cumva să călcăm pe ele când suntem desculți (:D).  Dincolo de construcțiile extrem de creative ce se pot face cu aceste piese, am descoperit o serie de activități amuzante și educative, foarte potrivite cu abordarea Montessori (în special pentru matematică), conform căreia  conceptele abstracte sunt introduse prin manipularea obiectelor concrete. Ne-am gândit să vă prezentăm câteva:

Balanță

Folosind un umeraș atârnat pe clanța ușii (sau orice alt suport vi se pare convenabil) puteți improviza o balanță cu care să realizați diverse măsurători. Unitatea de măsură? Piesele tip Lego, din care adâugați câte este necesar pentru a echilibra obiectul ales. Distracția este maximă, copiii se vor amuza încercând să afle (și chiar ajungând să facă estimări) cât cântărește un pantof, o lingură, o mașinuță sau o carte…

Curcubeu

O metodă simplă și plăcută de a repeta culorile este desenarea unui curcubeu pe care mai apoi să îl ”umpleți” cu piesele în aceeași culoare. Activitatea este și una de sortare și poate include și discuții despre dimensiuni, modele și variații.

Adunări și scăderi

Cărămiduțele permit vizualizarea cantităților și lucrul cu mâinile, iar acest lucrur le face perfecte pentru operațiuni matematice de bază (de realizat cu sau fără ajutorul fișelor de lucru): cât fac… o piesă de trei plus una de patru? dar una de patru minus una de două? Ori, și mai simplu, lucrând cu o singură dimensiune de piese puteți număra, aduna și scădea: dacă la trei piese mai adăugăm una, câte sunt? Combinațiile sunt nenumărate și puteți chiar folosi piese de o singură culoare pentru a le identifica mai ușor.

Fracții, înmulțiri, ”mai mare decât”…

Se pot exersa și operațiuni matematice mult mai complicate dar la fel de ușor de explicat și înțeles cu ajutorul cărămiduțelor. Tabelul cu înmulțiri devine mult mai distractiv când sunt implicate și piesele tip Lego :D, iar să observi cât dintr-un întreg reprezintă ½ sau ¼ este și mai simplu (folosind piese de aceeași dimensiune dar culori diferite puteți face un turn din care ¼ să fie roșu, ¼ albastru, ¼ galben și ¼ verde, de exemplu). Cât despre ”mai mare sau mai mic”… este clar că un turn de 9 piese este mai înalt decât cel de două piese (adică 9>2) :D.

Labirint

Fie că îl creați împreună cu cei mici sau doar le oferiți problema spre rezolvare… labirintul este un exercițiu grozav și extrem de plăcut, cu un număr imens de variante. Cu o placă de bază și oricât de multe piese construiți un labirint cât de complex vă doriți, prin care apoi ghidați o sferă de mici dimensiuni. Reluați, exersând gândirea logică și motricitatea fină :D.

Simetrie, modele, ”puzzle”

Ce este simetria? Cum faci o imagine simetrică (”în oglindă”)? Care sunt axele de simetrie? Poți să completezi construcția mea?… iată doar câteva din posibilele discuții pornind de la un desen abstract simetric, realizat cu câteva piese tip Lego și o placă de bază. O variantă sunt și cunoscutele ”patterns” – modelele realizate folosind secvențe care se repetă. Le puteți face punând piese diferite și invitând copiii să continue secvența sau desenând turnuri de cărămizi pe care ei să le recreeze folosind piesele reale –  ca un puzzle în care copiii construiesc tridimensional ceea ce apare pe hârtie bidimensional.

Spânzurătoarea

Ei da, aceasta este o activitate cât se poate de vizuală :D. Puteți construi chiar spânzurătoarea din cărămiduțe iar literele le puteți lipi sau trasa cu marker pe piese de aceeași culoare. La final, cu ajutorul micilor figurine modulare, victima e și ea prezentă: mai rămâne doar să puneți pe rând capul, corpul, mâinile, picioarele… Sau nu, dacă cel mic ghicește cuvântul :D.

Steaguri, hărți

Cum arată drapelele diverselor țări? Dar continentele? Hai să le construim, să le analizăm particularitățile și să discutăm despre ele!… Puțin mai greu uneori (la steagurile cu steme), însă cele mai cunoscute drapele se pot realiza fără probleme. În ceea ce privește țările sau continentele, după ce ”umpleți” conturul desenat al acestora cu piese tip Lego, le puteți și ”decora” suplimentar cu animale sau alte elemente specifice zonei (mini figurinele diferit costumate, de exemplu).

Distracție plăcută! 🙂

Echipa Monterra

————————–
Surse foto (și idei): 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9,10, 11, 12, 13, 14

About Echipa Monterra (120 Articles)
Suntem alături de copil în procesul dezvoltării, îl ajutăm să înțeleagă lumea înconjurătoare, îl sprijinim să fie independent, să se respecte atât pe sine cât și pe ceilalti, să facă alegerile potrivite, pentru ca în final să își găsească propriul rol în comunitate.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*