Elementele specifice unei clase Montessori

Abordarea Montessori presupune respectarea unor elemente generale specifice, în conformitate cu standardele trasate de Asociația Internațională Montessori (care continuă munca Mariei Montessori, fondatoarea metodei). Respectarea acestor criterii face diferența între ofertele educaționale ale diverselor instituții de învățământ și asigură nivelul de calitate al grădiniței sau școlii, precum și gradul în care este utilizată metoda Montessori

Astfel, în Monterra activitatea didactică se desfășoară zilnic într-un mediu organizat și structurat în conformitate cu aceste norme ce respectă principiile pedagogice trasate de Maria Montessori:

Grupa de copii

  • În mediul Montessori clasele sunt formate din copii de vârste diferite, acestea acoperind un interval de trei ani (gupe de 0-3 ani, 3-6 ani, 6-9 ani etc.)
  • Metoda presupune o cifră de până la 35 de elevi într-o clasă, construită treptat, acoperind echilibrat toate cele trei vârste

O clasă cu un număr mai mare de copii asigură o mai mare varietate de caractere și tipologii, favorizând învățarea socială, scopul final fiind crearea unei mici comunități bazată pe respect și cooperare. Avantajul unor grupe cu vârste mixte este faptul că cei avansați îi vor putea ajuta pe începători iar aceștia din urmă pot învăța și prin observarea celorlalți, încurajându-se astfel și colaborarea și experiențele sociale.

Educatoarea

  • Clasa este coordonată de educatoare instruită în pedagogia Montessori la cursurile AMI
  • Educatoarea este ajutată de un asistent (sau mai mulți) care o sprijină în îndeplinirea responsabilităților
  • Materialele sunt introduse și prezentate întotdeauna de către educatoare, în timp ce asistenta se asigură de buna desfășurare a lucrurilor în clasă

În metoda Montessori pedagogul este un ghid care însoțește copilul în așa fel încât acesta să își dezvolte adevăratul potențial, lăsându-i libertatea de a învăța singur. El nu va interveni în activitatea copilului decât atunci când acesta are nevoie de ajutor sau pentru a asigura respectarea regulilor convenite în clasă. Este un observator pregătit să recunoască perioadele senzitive și rolul său este de a îndruma plecând de la această observare atentă a nevoilor și abilităților copilului, prezentându-i materialele potrivite în funcție de evoluția acestuia. Ulterior, pedagogul monitorizează împreună cu copilul măsura în care obiectivele stabilite de comun acord au fost atinse.

Controlul erorii

  • Materialele folosite sunt specifice Montessori și sunt autocorective – nu este nevoie de intervenția adultului pentru a corecta, iar copilul este capabil să rezolve problemele singur. Acest lucru duce la dezvoltarea gândirii analitice și creșterea independenței.
  • În aria curiculară de Viață Practică dar și oriunde mai este posibil, este de preferat utilizarea unor materiale fragile (sticlă, ceramică etc.), în locul plasticului. Aceasta face parte din principiul ”controlului erorii”: copiii învață astfel cum să manevreze cu atenție aceste obiecte fără a le distruge

Controlul erorii este un principiu de bază în metoda Montessori, materialele fiind adesea autocorective: copilul poate constata singur dacă a lucrat corect observând dacă ultima piesă se potrivește sau nu. Se dezvoltă astfel independența, încrederea în sine, abilități motorii fine și gândirea analitică iar copilul învață că greșeala este un act firesc în procesul de învățare.

Amenajarea clasei

  • Clasa este amenajată îngrijit și ordonat, astfel încât copiii să poata absorbi aceste calității
  • Mediul este pregătit în așa fel încât să vină în întâmpinanrea dorinței elevului de a alege o activitate din cele prezentate
  • Cromatica este neutră și calmă, camera atent amenajată și ordonată, atrăgătoare prin simplitatea ei. Accentul cade pe materiale, acestea ieșind în evidență și atrăgând copiii să lucreze cu ele
  • Pereții clasei nu sunt aglomerați iar elementele expuse sunt alese cu grijă, făcând legătura cu subiecte discutate în cadrul activităților. Ele sunt schimbate periodic pentru a atrage curiozitatea copiilor
  • O clasă Montessori are întregul set de materiale Montessori potrivit vârstelor copiilor ce formează grupa, iar toate materialele sunt complete și în stare foarte bună
  • Materialele sunt aranjate pe rafturi conform ariilor curriculare, în ordie didactică. Fiecare material are un loc fix, special. Acest lucru corespunde nevoii firești de ordine a copilului și îl învață să fie responsabil, punând materialul la loc la finalul activității
  • Într-o clasă Montessori există un număr limitat (de obicei doar un singur exemplar) al unui material de un anumit fel. Acest lucru facilitează educarea respectului pentru activitatea altuia și răbdarea de a aștepta rândul propriu
  • Cărțile alese într-o clasă Montessori sunt de obicei bazate pe elemente reale. Poveștile despre natură, plante, animale, oameni și locuri din lume sunt de obicei fascinante pentru cei mici
  • Mobila din clasa Montessori este proiectată pe măsura copiilor (mese, scaune etc), iar adesea la intrare sunt amplasate băncuțe pentru ca aceștia să își poată schimba încălțămintea de exterior cu cea de interior
  • Amplasarea materialelor pe rafturi joase și deschise le pune la dispoziția copiilor în permanență, fără a avea nevoie de ajutorul unui adult. Acest lucru favorizează dezvoltarea lor independentă. Educatoarea și asistenta se asigură că ele sunt corect ordonate și pregătite la fiecare început de zi
  • În același spirit, cuierul este și el amplasat astfel încât copiii să să se descurce singuri cu hainele şi încălţămintea, cu cât mai puțin ajutor posibil
  • Acolo unde se poate este ideală amplasarea unei chiuvete joase și a băii în cadrul clasei, astfel încât totul să fie la îndemâna copiilor
  • Tot în mod ideal, clasa ar trebui să aibă ferestre joase care să permită copiilor observarea naturii, ca și un spațiu exterior pentru grădinărit sau alte activități, atunci când vremea o permite
  • Există o zonă prestabilită pentru covorașele utilizate de către elevi în timpul activităților (ele permit lucrul stând pe jos). Rolul lor este de a îl ajuta pe copil să își concentreze atenția, fiind relativ izolați
  • Clasa este dotată cu mătură și mop de dimensiuni potrivite copiilor, ca și cârpe de șters praful, pe care aceștia le pot utiliza pentru a face curat a masa de lucru după terminarea activității sau în cazul unui accident. Acest lucru favorizează dezvoltarea independenței lor și îi responsabilizează

În viziunea Montessori un copil se dezvoltă mai bine într-un mediu calm, ordonat, atrăgător, gândit pe dimensiunea lui și răspunzând nevoilor sale. Crezul metodei Montessori își are originea în deviza ”Ajută-mă să mă descurc singur”, de  aceea spațiul Montessori este centrat pe copil. Un mediu pe măsura lor, preluând conceptul lumii adulților la scară mai mică, este stimulativ și facilitează dezvoltarea lor în indivizi independenți și responsabili, oferindu-le libertatea de a se gestiona singuri.

Atmosfera

  • Abordarea Montesori se bazează pe respect pentru sine, ceilalți si mediul înconjurător. Atmosfera este de armonie şi calm. Pentru a o crea este nevoie de efortul susținut și preocuparea constantă a educatoarei în cazul interacțiunilor la orice nivel, atât în relațiile cu copiii și cu adulții
  • Pedagogul Montessori este un model de comportament dezirabil pentru copil, astfel încât va avea un comportament plin de grație și curtoazie (răbdare, vorbit în șoaptă, pe un ton calm etc.)
  • Una din ariile curiculare este ”graţie şi curtoazie” iar educatoarea va susține periodic lecții despre regulile de comportament în societate (cum să dai mâna, să întrerupi pe cineva, să strănuți, să tușești etc.)
  • În mediul Montessori nu există recompense exterioare (note, abțibilduri de orice fel, premii etc.), pentru a nu interveni în libera alegere a copilului. Educatoarea nu oferă laude în momentele de maximă concentrare iar comentarile în sistemul Montessori sunt mai degrabă descrieri decât evaluări (În loc de ”Foarte bine! Ce grozav ești!”, ”„Ai muncit cu adevărat la acest lucru, culorile sunt foarte bine alese”)

Scopul metodei Montessori este de a construi pe tendințele naturale ale copilului, predarea fiind  naturală, spontană. Se învață prin joacă, nu ca o obligație, ci hrănindu-se pasiunile și dorința de a învăța intrisecă a copilului. Din acest motiv predarea este individuală, nu există teste, competiție, recompense sau pedepse, considerându-se că singurul lucru de care are nevoie un copil este mulțumirea de sine la realizarea unui lucru prin propriile puteri. Comunicarea folosește principiile ESPERE și respectul este un element cheie, fiind încorporat în fiecare aspect al mediului Montessori, de aici și lecțiile de comportament în societate.

Modul de lucru

  • În cadrul metodei Montessori lucrul nu constă în completarea de fișe distribuite de către educatoare ci este o activitate individuală, copilul alegând materialul în funcție de interesul personal
  • Copiii au libertate deplină de mișcare, putând discuta cu colegii lor. Nu au locuri fixe și nu sunt obligați să stea la mese – pot lucra și pe jos, folosind covorașe individuale
  • Educatoarea prezintă prin demonstraţii individuale cum se face o activitate, lăsând apoi copilul să încerce și el dacă dorește. La final îî va arăta copilului cum să strângă materialul, punându-l la loc pe raft
  • Primele activități sunt de obicei cele din aria de Viață Practică – exercițiile fiind în acord cu cultura din care face parte copilul (de aceea pot fi altele în diferite părți ale globului). Turnarea apei în pahar, transferul cu lingura, așezarea mesei, spălarea mâinilor, lustruirea pantofilor, stoarcerea portocalei, închiderea nasturilor etc îl ajută pe copil să devină independent, ordonat, responsabil dar îi și oferă baza pentru deprinderea abilității de a învăța secvențial și de a se concentra de mai târziu.
  • În cadrul activităților individuale cu materiale Montessori nu există pauze prestabilite și se recomandă un ciclu de trei ore neîntrerupte de activitate. Fiecare copil își poate lua o pauză individuală, exact când are nevoie de ea. Astfel copilul își dezvoltă capacitatea de concentrare și evoluează. Ziua nu este fragmentată în perioade dedicate diferitelor activități, acest lucru afectând atingerea stării de concentrare de către copil
  • Abordarea limbajului este fonetică iar învățarea se face cu litere tipărite în șmirghel care stimulează în mod simultan trei simţuri diferite (auditiv, vizual și tactil)
  • Copiii sunt implicați în toate aspectele activităților practice care se desfășoară în viața de zi cu zi în cadrul grupei: măturarea podelei, așezarea mesei, aranjarea florilor în vază, etc., acest lucru ducând la consolidarea independenței și aducându-le un sentiment de împlinire
  • Clasele Montessori nu au jucării, cu excepția materialelor specifice. Există situații în care acestea pot fi introduse la sfârșitul orelor de program, până la sosirea părinților

În mediul Montessori copii au anumite libertăți, în scopul dezvoltării personalității. Metoda urmează copilul, permițându-i să se concentreze pe o activitate individuală care îi stârnește interesul, urmărind atingerea acelui moment de maximă concentrare care îi permite să evolueze. Copii sunt foarte interesați de lucrurile adevărate, reale, astfel încât deși inițial clasele au fost dotate și cu jucării, observându-se că erau preferate materialele de lucru, ele au fost retrase în cele din urmă. De altfel materialele specifice Montessori sunt senzoriale, Maria Montessori considerând că percepția senzorială reprezintă una din bazele construirii realității. În plus, numărul mare de copii și plaja de vărstă de trei ani asigură varietatea de caractere și permite copiilor să învețe unii de la alții.

Alina F.

About Alina Fekete (103 Articles)
Specialist în design și comunicare. Cel mai important rol este însă cel de părinte - alături de cei doi copii ai mei descopăr lumea fascinantă care ne înconjoară.

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Grupele mixte de vârstă în clasa Montessori - Blog Monterra

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*