In societatea zilelor noastre, tot mai competitiva, se spune ca cheia succesului profesional se afla in capacitatea noastra de a fi creativi. Stim ca in viitorul apropiat copiii nostri se vor confrunta cu provocari tehnologice, sociale si ecologice. De aceea, un tip de educatie care sa le ofere chei de rezolvare creativa a problemelor, este esentiala.
Creativitatea se naste dintr-o imaginatie sanatos dezvoltata. Inainte de a crea ceva, trebuie sa ne imaginam. Capacitatea de a ne imagina este formata in copilaria timpurie, atunci cand, in gradinitele traditionale copiii sunt martori ai personajelor fantastice – zane, dragoni sau sunt incurajati sa participle la jocuri de rol. In gradinitele Montessori, de regula, copiilor nu li se citesc basme si nu se incurajeaza joaca cu papusi sau alte jucarii.
In timp ce aceasta abordare ar putea parea o piedica in calea dezvoltarii imaginatiei, accentul care se pune explorarea obiectica a realitatii in gradinita Montessori, s-a dovedit a avea un impact pozitiv asupra dezvoltarii creativitatii: cercetarile au dovedit faptul ca cei mai multi copii care au urmat cursurile unei gradinite Montessori au reusit sa rezolve mult mai creativ problemele la care au fost partasi, decat colegii lor din scolile traditionale.
In gradinita Montessori dezvoltarea competentelor imaginative se face pe baza experientelor in lumea reala, pe baza manevrarii tuturor obiectelor care fac parte din mediul lor.
Cand Dr. Maria Montessori a deschis prima Casa a Copiilor, ea a crezut ceea ce majoritatea adultilor care se ocupau de educatia copiilor sustineau – lor le plac povestile si jocurile de rol. Ea a fost uimita sa descopere ca, atunci cand a dat copiilor libertatea de a alege si posibilitatea de a avea experiente de viata reala, copiii din jurul ei au devenit pasionati de realitate. Ei au peferat sa mearga in gradina pentru a examina insectele si si-au lasat profesorul care le citea o poveste singur, au lasat papusile deoparte pentru a servi cu ceai real adultilor veniti in vizita, au ignorat o casa de papusi costisitoare si au ales sa mature si sa ordoneze, in schimb, sala lor de clasa.
Dupa indelungi observari, Dr. Montessori a dezvoltat o abordare noua asupra educatiei micutilor, care satisfacea dorinta lor de a interactiona cu lumea din jurul lor. Ea a intuit ceea ce cercetatorii zilelor noastre au descoperit – un copil isi dezvolta cunostintele bazandu-se pe impresiile fixate in mintea lui din experientele reale avute pana atunci. Aceste perceptii sunt absorbite de mintea copilului, fara niciun fel de filtru in primii 6 ani de viata – minte absorbanta.
Impresiile care formeaza cunostintele copilului il pot ajuta ulterior sa inteleaga concepte noi si mult mai complexe. Acesta este modul in care se dezvolta inteligenta. Un exemplu graitor in acest sens il constituie manevrarea instrumentelor de invatare a matematicii, cu ajutorul carora copilul intelege cantitatea reprezentata de fiecare numar intre 1 si 10. Ii vine apoi usor sa inteleaga sistemul zecimal, sa compuna numere si sa stapaneasca operatii, deoarece conceptele initiale au fost foarte clare in mintea lor.
Inteligenta se dezvolta cu usurinta atunci cand impresiile initiale au fost clare si precise. O impresie precisa este una care nu contine niciun concept care ar putea crea confuzie sau o imagine gresita. In acest caz, fantezia devine o depreciere a dezvoltarii.
Unul dintre principalele motive pentru care fantezia nu este o parte a curriculum-ului Montessori se datoreaza faptului ca aceasta ar dezorienta copiii mici. Chiar daca pare greu de crezut pentru iubitorii de povesti, cercetatorii au aratat faptul ca majoritatea copiilor, inainte de varsta de 5 ani, nu sunt in masura sa diferentieze personaje fantastice de cele reale, situatii reale de cele fictive.
Am auzit despre o mama care isi dorea sa abordeze o abordare Montessori pentru fiica ei, dar, de asemenea, a vrut sa ii impartaseasca si lumea minunata a basmelor. Mama isi imagina ca fetitei ii va fi usor sa distinga personajele fantastice din povesti. Cand mama i-a citit o poveste cu zane, si-a privit cu multa intelepciune fetita in ochi si i-a zis: “Raluca, stim ca zane nu exista, nu-i asa?” “Nuuu!” i-a raspuns fetita. Cand, pe urma, i-a citit o poveste cu balauri, i-a dat fetitei un pupic si i-a spus iar: ” Ralu, noi stim ca nu exista balauri, asa-i?” “Asa-i!” a raspuns iar fetita. Serile continuau cu astfel de povesti si mama se asigura de fiecare data de nefiinta acestor entitati. Apoi, intr-o zi, au citit o carte despre natura. La jumatatea lecturii, in momentul aparitiei girafei, Raluca si-a interupt mama, facand urmatoarea remarca: “Mami, doar stim ca girafe nu exista, nu-i asa?”.
Credulitatea nu poate fi o baza pentru imaginatia sanatoasa. Copiii vor crede ceea ce le vom spune noi/ sau ceea ce vad la televizor. In felul acesta isi vor forma o parte din cunostintele lor fundamentale.
Va invit, asadar, sa le spunem povesti cat mai adevarate. Nu mi-a fost usor nici mie sa ma conving de cele impartasite mai sus pentru ca, cu sfiosenie va marturisesc… inca mai cred in Mos Craciun. 😀
