Cum alegi o grădiniță Montessori?

Aici cresc Montessori

Este o mare bucurie să vedem că educația Montessori ia amploare in Romania și vorbim de tot mai mulți părinți interesați si tot mai multe instituții de învățământ Montessori, la toate nivelurile – școli, grădinițe, creșe în București și în țară. De asemenea, efervescența se vede și in faptul ca, în cateva zile, pe 7 Octombrie, începe primul curs AMI 3-6 ani in Romania dupa peste 20 de ani de pauză.

În acest context, devine important ca părinții să afle cât mai multe lucruri despre ceea ce presupune o grădiniță Montessori, astfel încât să poată face o alegere informată. Este interesant de știut faptul că nu există o franciză pentru folosirea numelui Montessori, deoarece Maria Montessori nu a vrut să limiteze în nici un fel accesul la educație și a considerat că metoda sa poate primi în orice moment îmbunătățiri, prin contribuția oamenilor care se apropie cu respect de copil și continuă observarea sa în spirit Montessori. Astfel încât folosirea numelui Montessori este liberă la acest moment, cu toate avantajele și dezavantajele ce decurg de aici.

În București de exemplu vorbim la acest moment de numai 3 grădinițe autorizate în metoda Montessori: MKBCasa Montessori și Grădinița Monterra.

Care sunt elementele indispensabile pentru o grădiniță Montessori?

  1. Educatoare instruită în pedagogia Montessori. În cele 3 grădinițe autorizate, educatoarele au toate pregatire AMI (Association Montessori International) – asociația fondata de Maria Montessori pentru a-i duce mai departe munca și care oferă la acest moment o pregătire la nivelul înalt in pedagogia Montessori, fiecare curs avand un total de peste 900 de ore de pregatire teoretică, lucru cu materiale, observare și practică în clase Montessori. De notat că există la acest moment multe alte forme de pregatire ce oferă certificare Montessori – de la cursuri de 200 de ore pana la cursuri on-line. Eu recomand părinților să se intereseze totdeauna de pregătirea cadrului didactic de la clasă – fără o pregătire solidă, este greu, dacă nu aproape imposibil, de asigurat un nivel înalt de calitate în Montessori.
  2. Materiale Montessori adecvate pentru vârsta copiiilor prezenți în clasă, complete și în bună stare. Materialele Montessori sunt destul de costisitoare iar furnizorii sunt toți, la acest moment, din străinătate – Franța, Marea Britanie, America, Canada, etc. Materialele Montessori sunt obligatorii în realizarea mediului Montessori, altfel vorbim de forme goale, fără conținut.
  3. Clasa mixtă de vârstă (3-6 ani pentru grădiniță, 6-9 ani pentru școală de exemplu) și cu o mărime recomandată de AMI de 30-35 de copii; un număr mic de copii in clasă este insuficient pentru crearea mixului de vârstă adecvat, ca și pentru obtinerea obiectivelor de autonomie și independență a copiiilor (independență față de adult și autonomie în organizare). Bineinteles ca in primul an de constructie al clasei numarul copiilor va fi semnificativ mai mic, in jur de 10-15.
  4. Program de lucru individual de 3 ore zilnic. În cadrul lucrului individual, copiii sunt liberi să aleagă cu ce material lucrează (dintre cele prezentate în prealabil), locul în care lucrează (la masă sau pe covoraș), pentru cât timp lucrează cu un anume material (5 minute sau 2-3 ore) și dacă lucrează singur sau împreună cu altcineva. Copii se mișcă liber prin clasă și vorbesc liber între ei, cu singura condiție de a nu deranja atmosfera de lucru. Nu există fișe pre-fabricate, ci fiecare copil își caută în mod activ materialul necesar.
  5. Mobilierul este pe măsura copilului astfel încât acesta să poată deveni autonom în toate sarcinile zilnice. Copiii sunt implicați în toate aspectele zilei – participă la pregătirea și servirea mesei, au grijă de curte, se îngrijesc de aspectul sălii de clasă. De asemenea, copiii folosesc obiecte care se gasesc in mod obisnuit intr-o casa si de care sunt responsabili [de exemplu vor exista pahare de sticlă și nu de plastic]
  6. Clasele Montessori sunt non-competitive și nu se folosesc pedepse și recompense exterioare. Nu se dau buline sau abțibilduri pentru realizări, iar laudele sunt mai degrabe obiective, decât absolute. Pentru mai multe detalii despre cum sa incurajam pozitiv copilul, va recomand urmatorul link: http://aidtolife.org/ro/discipline/discipline5a.htm.
  7. Grădinițele Montessori au un colorit discret ce încurajează dezvoltarea simtului estetic, evitând culorile țipătoare sau combinațiile prea puternice. În perioada de lucru individual, copiii nu folosesc jucării de plastic sau convenționale. Ele pot face parte din programul liber ales desfășurat după-amiază.
  8. Cărțile din sala Montessori vorbesc de regulă despre lucruri reale – copiii sunt fascinați de poveștile din natură, legate de plante, animale sau oameni de pe toata fața globului.
  9. Întreaga comunitate Montessori cultivă o atmosferă de respect – respect față de noi înșine, față de mediu și față de ceilalți. Acesta vine dintr-un efort conștient al educatoarei Montessori în toate interacțiunile sale, la ambele niveluri – atât cu copiii, cât și cu adulții. Raporturile educator-copil se inscriu intr-o relatie de tip democrat [comunicare asertiva, formulare de limite, posibilitatea copilului de a actiona liber in interiorul cadrului definit de adult] mai degraba decat excesiv de autoritar sau din contra mult prea permisiv.

Eu recomand părinților să ia toate aceste aspecte în considerare în alegerea unei grădinițe Montessori. Mai ales acum, când în România această alternativă nu este foarte bine reglementată (nu avem deocamdată un regulament propriu Montessori de exemplu), este important ca părinții să fie instruiți și să pună întrebările adecvate pentru a face cea mai bună alegere.

De asemenea, am mulți părinți care mă întreabă dacă pedagogia Montessori se potrivește copilului lor (si dacă ar putea să nu i se potrivească, să nu fie un copil  ”potrivit pentru Montessori”). Maria Montessori a pornit de la nevoile copilui și a construit o pedagogie care să se muleze pe aceste nevoi, astfel că noi consideram ca nu se poate face afirmatia generala ca  „copilul nu este potrivit pentru Montessori”. Mai degrabă poate fi o discuție legată pe de o parte de potrivirea dintre copil și acea comunitate specifică, si pe de alta parte in ce masura mediul si personalul Montessori specific gradinitei  poate veni in mod optim in intampinarea nevoilor copilului, deși perioada lungă de acomodare prevăzută, de aproximativ 6 săptămâni, permite realizarea cu succes a unei integrări armonioase.

Anca Trifu, Fondator și Director Monterra, Educator Montessori 0-3 ani, diplomă AMI

Distribuie acest articol:

Facebook
LinkedIn