Cele două tipuri de comunicare

În 1995, psihologii Betty Hart și Todd R. Risley au descoperit o legătură strânsă între modul în care li se vorbește copiilor în primii ani de viață și rezultatele academice de mai târziu ale acestora, identificând și două tipuri de comunicare folosite de părinți, cu efecte diferite asupra copiilor. A fost o descoperire importantă, deoarece până în acel moment se observase că există o diferență majoră între nivelul social și implicit financiar al familiei și bogăția vocabularului copiilor, însă eforturile susținute de a o depăși prin lucrul cu diverse materiale și activități centrate pe limbaj nu ofereau decât o rezolvare temporară. Mai precis, deși avea loc o îmbogățire evidentă a vocabularului copilului, la o testare comparată realizată un an mai târziu, diferența rămânea aceeași. Nu s-a reușit continuarea acestei cre;teri accelerate și fără ajutorul învățării directe, al materialelor și lucrului cu ele și în consecință linia dezvoltării nu se schimba pe termen lung.

Cei doi au studiat timp de doi ani și jumătate aproximativ 42 de familii complet diferite, cu copii între 7 și 36 de luni, înregistrând în fiecare lună câte o oră întreagă din conversațiile părinte-copil. Analizând datele primite, au numărat numărul cuvintelor rostite de adulți și al interacțiunilor inteligente cu cei mici, măsurând apoi abilitățile verbale și cognitive ale copiilor la trei ani. Analiza a fost reluată atunci când copiii au ajuns la vîrste de 9-10 ani și rezultatele au fost similare celor obținute anterior, indicând și o continuitate pe baza căreia se pot face previziuni: cei care au performat la trei ani își păstrau rezultatele bune și la testele de la 9-10 ani.

Studiul a fost reluat la o scară mult mai mare în 2008 (studiul LENA, realizat pe 329 de copii), iar tehnologia modernă a permis observarea pe parcursul unei întregi zile (fără a mai fi necesară extrapolarea de la o oră  de conversație, așa cum se făcuse anterior), rezultatele fiind mult mai precise. Concluziile au fost însă similare celor la care ajunseseră Betty Hart și Todd R. Risley, subliniind legătura strânsă dintre conversațiile cu cei mici și performanțele lor ulterioare.

Concluziile acestor studii sunt variate și au numeroase ramificații, însă dintre ele un element esențial este de reținut, și anume faptul că părinții folosesc două tipuri de comunicare cu copiii:

  • Primul este așa numitul business- talk, prin care se exprimă nevoile adultului (”oprește-te”, ”vino aici”, ”nu pune mâna” etc.) – un limbaj direct care nu utilizează prea multe cuvinte. Este un dialog arid, nicidecum amuzant, în care apar în special interdicții.
  • Al doilea și cel mai important este extra-talk – conversația în care se elaborează idei, se pun întrebări și apare conexiunea părinte-copil. Dialogul este bogat, rezultat nu din necesitatea de a transmite o informație rapidă ci din simpla plăcere de vorbi. Adesea este plin de descrieri si explicații, conținând implicit și o latură educativă. Acest tip de conversație este cel care influențează direct preformanțele academice și rezultatele la testele IQ și face cu adevărat diferența.

Este important de reținut că atunci când părinții depășesc granița dialogurilor izvorâte din necesitate, automat restul cuvintelor rostite se transformă în ”extra-talk”, în conversații amuzante, dialoguri în care se apelează la un vocabular bogat, în care apare ghidarea subtilă, se dezvoltă idei complexe și se transmit mesaje pozitive – esențiale pentru buna dezvoltare intelectuală și psihologică a copiilor. Orice rostim dincolo de ”business- talk” este conversație descriptivă, ”extra-talk”, așadar nu este nevoie să învățăm un mod anume de a vorbi cu cei mici, este nevoie doar să ne propunem să vorbim mai mult cu ei.

În funcție de tipul de comunicare folosit predominant (părinți monosilabici versus părinți ”vorbăreți”), diferența dintre numărul de cuvinte auzit este impresionantă, prima categorie având acces la mai puțin de o treime din cuvintele pe care le aud ceilalți copii. Extrapolând, autorii studiului au dedus că la vârsta de trei ani diferența în ceea ce privește fluxul de cuvinte este de 30 de milioane de cuvinte (studiul din LENA afirmă că cifra exactă este 20 de milioane). De aceea, cu cât li se vorbește mai mult copiilor în primii trei ani de viață (dar și ulterior), cu atât li se va îmbogăți vocabularul mai mult și rezultatele la testele IQ de la trei ani și mai mult vor fi mai bune, performanțele lor academice de mai târziu fiind și ele direct influențate.

În plus, primii trei ani de viață sunt esențiali din punct de vedere al limbajului, dar nu numai – corectarea diferenței de la această vârstă în sus presupune deja intervenția în ceea ce privește lipsa cunoștințelor și a abilităților lingvistice ci și atitudinii în fața vieții. Al doilea tip de conversație, ”extra-talk”, este mult mai  pozitiv, de aceea, în funcție de tipul de conversație folosit, copilul va primi mai multe mesaje negative (inhibitorii) sau mai multe mesaje pozitive. Acest lucru este srâns legat de faptul că experiențele din prima parte a vieții stabilesc obiceiurile de mai târziu, modul în care copiii vor reacționa în fața unor evenimente mult mai complexe – este perioada în care comportamentul lor este influențat (controlat) direct de adulți și deși atunci când cresc ei capătă libertatea de a acționa conform propriilor alegeri, opțiunile lor vor fi puternic influențate de experiențele din trecut. Din acest motiv tipul de conversație abordat de părinți se dovedește extrem de important în dezvoltarea copiilor.
Alina F.

About Alina Fekete (101 Articles)
Specialist în design și comunicare. Cel mai important rol este însă cel de părinte - alături de cei doi copii ai mei descopăr lumea fascinantă care ne înconjoară.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*