Ce folosim în loc de NU

Ce folosim în loc de NU

Ca părinte mi-am propus să evit de cât mai multe ori utilizarea cuvântului ”nu”, păstrând-o pentru situațiile cu adevărat importante. Și o vreme a fost chiar simplu: viața unui bebeluș de câteva luni funcționează după o rutină destul de simplă și plină de ”da”-uri, doar că pe măsură ce acesta crește apar tot mai multe divergențe de opinie. Mai devreme sau mai târziu orice copil va descoperi că poate spune ”nu, nu vreau”, iar libertatea de mișcare va aduce părinții  în situația de a interzice anumite lucruri. Vârsta de doi ani este de obicei vârful, ceea ce urmează mai apoi fiind deja o relație în care și copilul și adultul cunosc regulile – rămânând însă în scenă lupta clasică pentru putere (care începe în jurul vârstei de doi ani și continuă până târziu după adolescență). Astfel încât problemele mele nu s-au terminat :D, dimpotrivă – în continuare sunt în căutarea unor variante cât mai potrivite de răspuns și încerc mereu să spun ”da” în loc de ”nu”…

Ce am descoperit de-alungul timpului?

Este mai simplu să eviți anumite situații. Dacă în ciuda eforturilor tale de a îi explica și interzice accesul, cel mic este în continuare fascinat de coșul de gunoi din birou și continuă să îl cerceteze curios în fiecare zi, este mai ușor să muți coșul într-un loc unde el nu poate ajunge până când va crește suficient și problema se va rezolva de la sine. Avantajul este că încetul cu încetul locuința devine un loc sigur și plin de ”da”-uri pentru cel mic, ”nu”-urile rămase fiind cele cu adevărat importante (de exemplu, aragazul).

Consecvența este esențială. Situațiile în care te răzgândești ar trebui să reprezinte doar excepții și să fie punctate ca atare. Copiii testează, căutând în permanență răspunsuri la propriile întrebări: de aceea este necesar ca o regulă deja stabilită să fie respectată de fiecare dată, fără abateri. Este corect să pui în practică consecințele directe ale nerespectării ei, în cazul în care copilul a fost informat inițial de existența ei.

Refuzul politicos. Pentru acele situații în care dorește să-și explime punctul de vedere, copilul poate învăța variante mult mai politicoase la ”nu”-ul răstit. ”Prefer să”, ”nu îmi doresc să”… sunt doar câteva idei. La rândul său, părintele poate refuza cu blândețe sau chiar discuta un compromis acceptabil (fără a ceda pur si simplu într-o dispută).

E de folos să te pui în situația lui și să intrebi de ce face un anumit lucru. Răspunsul este că nu îl face pentru a sfida autoritatea părintelui (deși așa pare uneori, când îi spui a zecea oară că nu e voie la cosul de gunoi :D). Copii sunt exploratori și aceasta este modalitatea prin care ei descoperă lumea. Nu înțeleg implicațiile acțiunilor lor și nu o vor face dacă nu li se explică. Interzicerea unui lucru printr-un ”nu” strigat brusc nu îl va lămuri care este punctul tău de vedere și nu va putea înțelege și interioriza regula.

Redirecționarea ajută. Dacă înțelegi motivul pentru care este interesat de o anumită acțiune, îi poți oferi o alternativă mai sigură. Sau pur și simplu îl poți tenta cu altceva, atrăgându-l cu blândețe către o altă activitate. De fiecare dată este nevoie de dialog și mult respect, deoarece copilul nu este un obiect pe care să îl poți muta dintr-o parte în alta, smulge brusc de lângă punctul de interes sau să căruia să îi iei pur si simplu din mână obiectul dorit… este de dorit încercarea altor variante : o discuție calmă, avertizarea, oferirea posibilității de a îl duce singur la loc într-un mic ritual de ”la revedere”.

Lupta pentru putere poate fi redusă dând copilului anumite libertăți și responsabilități. Acest lucru îl va face să se simtă respectat și înțeles, contribuind la stima de sine și încrederea în forțele proprii, reducând simțitor numărul situațiilor care s-ar tranșa cu un ”nu” ferm. Din aceeași categorie fac parte și alternativele acceptabile. Atunci când este posibil, lasă-l să aleagă. Nu este cazul să decidă dacă dorește să mănânce tort sau mâncarea cu legume, însă mereu există variante pe care suntem dispuși să le permitem. De exemplu, ar putea opta pentru mazăre sau morcovi, ori între tricoul roșu și cel albastru atunci când merge la grădiniță (mersul la grădiniță nefiind o opțiune :D). Cel mai bine este să aibă un număr limitat de variante, două sau trei, altfel se va încurca între ele

Toate acțiunile părintelui reprezintă un exemplu de comportament. Copilul privește și învață din tot ceea ce faci, dorindu-și să devină ca tine atunci când va crește. Politețea și respectul sunt reguli de aur într-o familie și cel mai bun mod de a îl învăța pe copil să pună în practică la rândul lui aceste lucruri. De asemenea, empatia contează. Uneori copilul are pur și simplu nevoie să îi fie auzită dorința și să vadă că părinții țin cont de ea. Explică-i calm de ce nu este posibil ce vrea și eventual în ce condiții s-ar putea întâmpla, găsiți împreună o soluție (”după ce dormi vom putea să…”).

Consecințele firești sunt utile. Pedepsele reprezintă doar situarea pe o poziție de forță și nu au legătură directă cu ceea ce urmează cu adevărat atunci când copilul a încălcat regula stabilită. ”Ai vărsat mâncarea pe jos, nu te mai uiți la desene” este o pedeapsă din care copilul nu va trage niciun folos, nu va înțelege mare lucru, decât că părintele s-a supărat. ”Ai vărsat mâncarea pe jos, poftim o cârpă să strângi” este o consecință firească a propriei acțiuni, îl ajută pe copil să învețe. În plus, consecințele firești nu umilesc ci previn și responsabilizează.

Alina F.

About Alina Fekete (102 Articles)
Specialist în design și comunicare. Cel mai important rol este însă cel de părinte - alături de cei doi copii ai mei descopăr lumea fascinantă care ne înconjoară.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*