”Ajută-mă să fac singur!” – un argument

”Ajută-mă să fac singur!” - Maria Montessori

Nu există nimic ce nu pot face! Sună exagerat, însă chiar acesta este sentimentul pe care îl avem când reușim să ducem la bun sfârșit un lucru ce reprezintă o provocare pentru noi. Dorința de a ne simți capabili, competenți este una dintre cele mai puternice emoții umane iar din ea derivă încrederea în forțele proprii, sentimentul de independență și stima de sine, acel ”pot, sunt capabil, sunt valoros, cei din jurul meu au nevoie de mine, munca mea este importantă și cu ajutorul ei pot transforma mediul înconjurător/ lumea”.

Încurajându-i pe cei mici să realizeze singuri ceea ce își propun le oferim și lor șansa de a trăi acest sentiment. Înseamnă mai mult decât a îi învăța să se descurce singuri: le dăm astfel posibilitatea să  își dezvolte la rândul lor încrederea în forțele proprii, sentimentul de independență și stima de sine, ca trăsături de bază ale adultului de mai târziu.

Deși percepția generală este că adulții ajută la formarea viitorului adult direcționându-i dezvoltarea prin intermediul acțiunilor lor, cheia propriei dezvoltări este în realitate la fiecare copil în parte iar dobândirea independenței este prima etapă în exprimarea propriei individualități. Nou născutul este un viitor adult aflat la începutul dezvoltării, complet lipsit de abilitatea de a se gestiona singur. Dorința de a se descurca prin forțe proprii reprezintă cel mai important motor pentru toate achizițiile sale în primii ani de viață (poate cea mai vizibilă este învățarea mersului – de la o ființa incapabilă să își coordoneze membrele, în doar un an, copilul ajunge să poată sta în picioare și să facă primii pași).

Din acest motiv este nevoie să le respectăm  și să le susținem eforturile depuse în dobândirea propriei independențe. Rolul adultului este în realitate acela de ghid care identifică nevoile copilului și îi oferă un mediu în care acesta să poată învăța conform impulsurilor sale interioare. Pentru a reuși acest lucru este nevoie să îi privim pe copii ca fiind personalități diferite de noi, ființe unice pe care le susținem în procesul de dezvoltare.

Din păcate uneori tendința este de a proteja prea mult, de a face în locul copilului lucruri pe care de altfel acesta le-ar putea realiza singur. Aceasta în special deoarece un adult va identifica oricând cu ușurință momentele în care copilul ”va greși” și reacția sa este să îl ferească de acele momente neplăcute: având cele mai bune intenții el intervine astfel în procesul de învățare și împiedică derularea firească a unei secvențe esențiale pentru copil: experiență proprie-exersare-concentrare-eșec și în final realizarea a ceea ce și-a propus și sentimentul propriei competențe, bucuria reușitei.

Alina Fekete

About Alina Fekete (102 Articles)
Specialist în design și comunicare. Cel mai important rol este însă cel de părinte - alături de cei doi copii ai mei descopăr lumea fascinantă care ne înconjoară.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*