(Re)venirea la grădiniță

Pentru a face ca perioada de acomodare a noilor copii să decurgă cât mai lin cu putinţă, mi-am propus să le dedic un timp special în clasă pentru câteva zile în ideea de a ne cunoaşte mai bine şi de a le prezenta clasa şi câteva materiale catchy care să le trezească interesul şi curiozitatea pentru noul mediu şi să le ofere o experienţă pozitivă, un început bun la grădiniţă, dorindu-şi să vină şi în zilele următoare pentru noi explorări şi descoperiri. 

În linii mari, cam aşa-mi conturasem eu strategia de integrare a noilor veniţi. Să le ofer în exclusivitate mediul din clasă care să-i încânte şi să-i cucerească prin faptul că este un mediu gândit şi pregătit special pentru nivelul lor de vârstă şi care corespunde nevoilor lor de dezvoltare. În timpul acesta, copiii vechi din grupă urmau sa stea afară, să se joace, gândindu-mă ce bucuroşi vor fi…

Acesta a fost planul. Realitatea a fost exact pe dos.

Copiii noi erau atât de fascinaţi de mediul exterior, de joaca cu bicicletele, de puzzle-uri şi de activităţile cu apă încât nu au zăbovit prea mult în sală, ci erau atraşi de „gălăgia” de afară, de oportunitatea de a putea socializa cu alţi copii de vârsta lor.

În schimb, copiii vechi care petrecuseră ultimele 2 luni afară şi care nu mai avuseseră posibilitatea de a lucra în clasă ore în şir aşa cum erau obişnuiţi, n-au stat prea mult pe gânduri şi unul câte unul, la interval de câteva minute, deschideau uşa şi intrau în clasă, profitând de faptul că mă vedeau înăuntru. Mai întâi unul, apoi încă unul, apoi încă doi şi în câteva minute, până să mă desmeticesc eu bine, clasa era ocupată de toţi cei vechi, în timp ce toţi cei noi se zbenguiau şi alergau fericiţi afară.

Imaginea din clasă era dezarmant de emoţionantă şi de grăitoare. În primul rând era o linişte desăvârşită în sală, o atmosfera de pace şi calm în care îmi venea să-mi ţin în frâu până şi gândurile pentru a nu o tulbura.Fiecare copil lucra liniştit cu câte un material, la masă, pe covoraş sau în picioare şi era adânc concentrat la ceea ce făcea. Exista mişcare în clasă, copiii se mişcau liber pentru a aduce apă, pentru a-şi lua noi materiale sau pentru a le duce la loc pe raft pe cele cu care lucraseră deja, exista deci mişcare liberă, neîngrădită, dar era o mişcare cu scop, fiecare copil ştiind exact ce vrea să facă, ce caută, care-i pasul următor.Erau complet independenţi din punct de vedere funcţional şi lucrau nestingheriţi, cu drag şi mult dor, ca şi cum eu nici nu eram de faţă.

A fost un moment profund pentru mine în calitate de educator Montessori, a fost „aha-ul” meu de înţelegere în formarea experienţei profesionale din spatele cortinei training-ului. Unul dintre citatele celebre ale Mariei Montessori se referă la faptul că într-o clasă autentică Montessori copiii lucrează şi interacţionează unii cu alţii ca şi cum adultul nu ar fi de faţă. Cu zâmbetul larg şi inima plină de emoţii am plecat în linişte afară la copiii noi, rugând-o pe una din colegele mele să-i observe cu discreţie.

În primele săptămâni de acomodare accentul nu cade nici pe integrarea regulilor, nici pe achiziţiile pedagogice, ci pe construirea relaţiei de încredere cu adulţii de la clasă şi crearea propriei zone de confort. Atunci când copilul vine cu încredere la grădiniţă şi intră cu plăcere în clasa, putem începe să adăugăm cărămidă cu cărămidă şi să construim. Un alt lucru fascinant în Montessori este că de cele mai multe ori educatorul nu are nevoie să reamintească regulile de bază, ci copiii sunt cei care vor atrage atenţia atunci când lucruri stabilite mai demult sunt încălcate. „Veteranii” grupei au făcut în mod natural şi spontan acest lucru cu cei noi. Le-au arătat cum se duce o tavă: cu două mâini, la burtică; cum se cară un scaun în siguranţă: din lateral de şezut şi de spătar; cum transportăm şi derulăm un covoraş; unde e locul pe raft al diverselor materiale, etc.

Acest fapt, de a fi acum mentorii clasei şi a constitui un model de urmat de către cei mici, când numai acum un an sau 6 luni se regăseau la rândul lor în postura de „boboci”, le conferă mari beneficii în ceea ce priveşte stima de sine şi încrederea în forţele proprii.

Monica Ciobotaru, educatoare Monterra

About Monica Ciubotaru (9 Articles)
Pedagog Montessori la Monterra. Diploma AMI 0-3 ani, 2015, Bucuresti Alaturi de Maria Montessori, care in primul rand reprezinta un model inspirational valoros pentru mine, proprii mei copii ma inspira si ma motiveaza sa urmez aceasta cale. Imi doresc sa contribui la raspandirea conceptului Montessori in Romania, sa-l sustin si sa-i impartasesc valorile si sunt increazatoare ca orice voce in plus in directia aceasta conteaza.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*