Primii pași în formarea unei noi comunități

Înființată în acest an școlar, clasa Cassiopeea este o comunitate la început de drum. Și îndrăznesc să spun că suntem, din ce în ce mai mult, o comunitate și că lucrăm din ce în ce mai bine împreună. Aș vrea să vă împărtăşesc câteva dintre motivele pentru care cred asta.

Ei bine, în ultima vreme, tot mai mulţi copii ne-au anunţat, fericiți, că au reuşit să îşi organizeze timpul astfel încât să realizeze mai multe activităţi. Din timp în timp alt grup de copii ne anunţă că a reuşit să depăşească “recorduri” realizate într-un ciclu de lucru, în materie de adunări sau în orice altceva, sau că a dus munca până la capăt în lucrul cu materiale laborioase. Se întâmplă, de asemenea, să vină un copil la mine şi să mă întrebe dacă el și colegul său pot să se oprească, fără a termina tot. Şi mă uit, şi văd că mai au doar cinci table de aşezat fiecare, şi încerc să le arăt ca mai au puţin şi termină, şi uneori am succes, uneori sunt de acord să termine după pauză. Alteori, sinceri cu ei înşişi, îmi spun că nu, nu mai pot. Şi se opresc.

Pentru cineva din afară, poate chiar şi pentru mine, înainte să am prima mea clasă cu copii doar de 6 ani, (cu excepţia lui Christian, desigur, care are 8 ani), ar fi de crezut că a face patru adunări în două ore este puţin. Dar acum ştim că nu este chiar aşa. Că nu sunt, pe departe doar adunările cele ce sunt învăţate în aceste două ore.  Copiii învaţă și  să colaboreze unul cu altul pentru a atinge un scop comun. Hai să luăm, ca exemplu, banca adunării. Cu acest material, cel mai adesea, sunt trei copii care lucrează împreună pentru a rezolva o adunare de ordinul miilor.

Echipa de lucru are nevoie, în primul rând, să se coordoneze pentru a aduce părţile numeroase ale acestui material, fără a uita nicio piesă. Urmează apoi negocierea rolurilor iniţiale: cine va  forma din bile primul termen, cine îl va forma pe al doilea, cine va fi bancherul. Se negociază, după ce bancherul a adus numerele împreună, numărarea şi, eventual, „schimburile” necesare. Acum se negociază, din nou, cine va prelua fiecare din clase: unităţile şi sutele, zecile şi miile. Fiecare copil are apoi sarcina de a fi atent la ceea ce fac colegii lui, pentru că, deşi sarcinile sunt împărţite, rezolvarea corectă este responsabilitatea tuturor membrilor echipei.

Iniţial, fiecare copil îşi făcea „partea lui” şi aştepta, adesea lăsându-se distras de diverse lucruri care se întâmplă în clasă, „să-i vină rândul”. Adesea se plictisea aşteptând şi găsea că nu-i chiar aşa de plăcut şi interesant să lucrezi cu acest material. Şi, ca un copil Montessori neobosit,  îşi găsea altceva de făcut, pe cont propriu, lăsând şi pe următorul copil „blocat” în aşteptarea lui.

Uşor – uşor, copiii au început să realizeze că pot ei înşişi, colegii de echipă, să atragă atenţia copilului „distras” că-i rândul lui. Nu este un lucru uşor acesta şi încă lucrăm la responsabilitatea de grup, exersând ori de câte ori este posibil. Copiii au început să înveţe, uşor-uşor, că este necesar să-și anunţe colegii de lucru când au nevoie să plece la baie sau să mănânce şi că, preferabil ar fi să nu plece înainte de finalizarea a cel puţin unei etape din ceea ce fac. Au învăţat şi învaţă cum pot transforma, ad-hoc, lucrul în trei în lucrul în doi, atunci când un copil lipseşte, anunţat sau nu. Toate acestea sunt aspecte la care lucrăm în continuare dar la care, în mod sigur, am realizat progrese.

Suntem, acum, într-o fază în care unii copii preferă, cel puţin din când în când, cel puţin cu câte un material, să lucreze singuri. Cred că o fac pentru a simţi că sunt stăpâni pe timpul lor şi că stăpânesc, cu adevărat, materialul. Ne aşteptăm ca, de îndată ce aceste nevoi vor fi satisfăcute şi vor simţi o lejeritate în a lucra cu materialul respectiv să se întoarcă, din nou, către colegii lor, şi, de ce nu, să devină ei cei care vor coordona lucrul împreună.

Un alt lucru important care s-a întâmplat la noi, la nivel de comunitate, este acela că am început să simţim gustul şi bucuria de a decide ce se întâmplă în clasa noastră.

Unul dintre copii a exprimat, într-o zi, non-verbal şi nu tocmai potrivit, convingerea lui că este nedrept ca cineva să aibă mai multe creioane pe masă decât el. Pornind de la această situaţie, am verificat cu copiii dacă mai este şi altcineva care simte sau a simţit o nemulţumire similară. Aveam o primă problemă de grup, scoasă la iveală de un copil (chiar dacă nu la modul cel mai paşnic şi verbal), recunoscută de grup ca fiind o problemă comună. După ce au fost menţionate o serie de reguli posibile care ar fi garantat o mai mare corectitudine în repartizarea şi folosirea creioanelor, copiii au votat, în unanimitate, să fie permise maximum două suporturi de creioane la o masă şi fiecare copil să poată aduce la masă maximum un suport cu trei creioane, pe care apoi să le împartă cu colegii de masă. S-a sugerat şi ideea de a face schimb de creioane cu alte mese, sau chiar şi cu suporturile de pe raft. În orice caz, mă bucur nespus, pentru că este prima problemă sesizată de un copil din clasă care a dus la o decizie de grup. Aştept cu nerăbdare momentul în care copiii vor ridica ei înşişi, în mod direct, la cerc, aspecte ce pot fi îmbunătăţite în viaţa noastră împreună.

Un alt aspect nou care a apărut în comunitatea noastră este acela al autopropunerilor. Nu este prima oară când propunem copii pentru anumite responsabilităţi dar, până nu demult, ceilalţi copii îşi propuneau colegii pe care îi considerau cei mai potriviţi pentru sarcina respectivă*. De data aceasta însă, pentru că era vorba de formarea unor echipe pe bază de ”competenţe”, am precizat, în grup, că este în regulă să te autopropui. Şi am văzut, cu bucurie, siguranţa din privire şi voce cu care se poate propune un copil de 6-7 ani care este sigur de ceea ce stie si poate. O siguranţă calmă, aproape caldă, neclintită, frumoasă.

Simt cum creştem mari…

Adriana Bogdan, învățătoare Monterra

About Adriana Bogdan (9 Articles)
Adriana Bogdan, profesor Montessori (pentru 6-12 ani), psiholog în formare în psihoterapie de grup (psihodramă). Sunt aici, la Monterra, alaturi de un grup de oameni foarte faini pentru a-i sprijini pe copii în a-și face o lume în care să se simtă fericiți împreună.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*