Păreri despre noi – 2017

observare

În cadrul sesiunilor periodice de observare la clasă a fost o încântare să fim vizitați de membri familiilor. Părinții au avut ocazia să îi observe pe copiii din grupă timp de 30 de minute, cu rugămintea de a respecta regulile de observare la clasa (părintele se asează pe unul dintre scaunele special pregătite și  poate raspunde la întrebările copiilor, fără a iniția alte situații de dialog). Copiii s-au simţit în largul lor, desfăşurându-şi activităţile  în mod firesc iar adulții au putut observa mediu în care copilul lor crește împreună cu colegii săi.

La intrarea în clasă au primit o foaie cu puncte de interes spre care să își îndrepte atenția, dar şi cu un spațiu de completat cu câteva gânduri privitor la ceea ce au văzut în clasă. Redăm mai jos câteva dintre elementele (mai multe detalii aici) pe care i-am rugat să le urmărească într-o clasă Montessori și  o parte dintre comentariile primite.

Elemente cheie ale unei clase Montessori (prima pagină din foaia de observare, la care fac referire câțiva părinți):

  •  Copii de vârste diferite lucrează independent: singuri, perechi sau în grupuri mici.
  •  Copiii se concentrează la lucrul lor, chiar dacă alții lucrează în jurul lor.
  •  Copiii își aleg singuri ce lucrează.
  •  Copiii discută unii cu alții linistit.
  •  Copiii cooperează și se ajută unii pe alții.
  •  Copiii își rezolvă singuri micile conflicte.
  •  Copiii au grijă de mediul înconjurător – își pun la loc materialul după ce au terminat, fac curățenie daca au murdărit, mânuiesc materialele cu grijă.
  •  Educatoarele interacționează cu copiii fără să fie în centrul atenției în clasă.
  •  Lecții individuale predate de către educatoare câte unui singur copil.
  •  Mișcarea copiilor prin clasă este calmă și pașnică.
  •  Copiii dau dovadă de siguranță de sine și de autonomie.

Păreri despre noi:

  • ” Timpul a trecut fără să-mi dau seama. Am intrat în clasă cu emoții însă naturalețea voastră și a copiilor m-au făcut să realizez că sunt parte a unei mici comunități minunate. Mi-au plăcut: capacitatea copiilor de a se concentra pe activitați fără a fi deranjați de zumzetul clasei, blândețea și grija voastră în a-i dirija acolo unde s-a impus sau în a-i observa doar, fără a interveni, acolo unde creativitatea și dorința lor înfloreau. Mi-ați reamintit că micii oameni pot fi organizați, liniștiți, concentrați, veseli și prietenoși atunci când li se oferă încredere, spațiu, îndrumare blândă și zâmbet. Aș putea fi din nou copil în clasa voastră? Vă mulțumesc.” L.B.
  • „Îmi place foarte mult atmosfera din sala de clasă, cum copiii sunt implicaţi în mod foarte natural în activităţi diferite. Şi în acelaşi timp par organizaţi şi responsabili. Îmi place cum evoluează A. şi, în primul rând, îmi place că o văd fericită. Şi-mi spune aproape zilnic: <<Şi astăzi mi-a plăcut la grădi!>> Sunt recunoscătoare pentru micul Univers pe care îl creaţi aici!” J.A.
  • “Educatoarele (educatoare+asistentă) chiar lucrează din umbră, foarte bune mediatoare ale micilor conflicte ale copiilor. Copiii lucrează independent, își aleg singuri materialele cu initiațivă, le așează fix la loc cu multă meticulozitate. Se întrerup pentru apă sau masă fară a deranja educatoarea sau copiii. Celor care întrerup la un moment activitatea, li se atrage atenția frumos, concis, în cuvinte puține. “ N.M.
  • „- 3 copii au luat micul dejun împreună: şi-au pus masa, au purtat discuţii, au strâns, un băieţel a lucrat cu materialul cu triunghiuri
    – o fetiţă a lucrat cu minim ajutor cu cubul trinomial; apoi a dus materialul la raft
    – 2 fetiţe au lucrat împreună, desenând
    – un băieţel a lucrat cu materialul cu triunghiuri
    – copiii folosesc voci de interior, interacţionează frumos
    – copiii lucrează independent, găsesc soluţii când au nevoie de ceva
    – un băieţel a lucrat cu obiectele pentru citit
    – un băieţel a lucrat cu turnul roz şi scara maro” G.A.
  • „Este un mediu minunat în care A. îşi petrece cea mai mare parte a zilei. Îmi place atmosfera caldă, liniştită, prietenoasă, în care copiii lucrează. A. este bucuroasă, lucrează cu plăcere cu materialele.” R. A.
  • Mi-a făcut plăcere să observ Buburuzele la lucru. Fiecare părea concentrat pe activitatea lui. Am apreciat faptul că toți copiii foloseau voci liniștite și că în geneneral, exprimau în cuvinte ce voiau. Mi-a placut și felul în care Ioana și Andra interacționau cu copiii. Mulțumim!” E.D.
  • ” Primul gând a fost o atmosfera de birou, unde colegii colaborează… două fetiţe stăteau la masă împreună întrebându-se ce mai fac, socializând deci. Am observat copii concentrându-se în ceea ce făceau, chiar dacă în jur era zgomot, sau alţi copii care aveau un conflict, chiar. Mi-a plăcut modul în care Diana a împăcat rapid şi pe nesimtite doi băieţei supăraţi care au început să plângă şi să vorbească cu voce tare, pentru restul atmosferei din clasă. Îmi place cum copiii îşi strâng materialele cu care au lucrat, după ce au mâncat strâng masa, se străduiesc să le pună în ordine, aşa cum le-au găsit, şi nu aruncă în cutie doar ca să strângă, ca acasă :). Mi-a plăcut tare mult experienţa şi aş sta o zi întreagă să observ! Mulţumesc, răbdare şi înţelepciune vă doresc!” R.O.
  • „Am reuşit să observ rapid fiecare din elementele cheie de mai sus, e fascinant. Am învăţat câteva lucruri noi despre interacţiunea cu copiii. Mulţumesc :).” L.B.
  • ” O PLĂCERE!!!!!! (N.B. AŞA ERA SCRIS 🙂 ) să observi:
    -libertatea copiilor de mişcare, gândire, alegere
    – îmbinarea activităţilor
    – implicarea educatoarelor
    – siguranţa copiilor şi dorinţa lor de învăţare.
    Mulţumesc.” O.M.

Le multumim părintilor pentru mesajele transmise! 🙂

Echipa Monterra

Save

Save

About Echipa Monterra (122 Articles)
Suntem alături de copil în procesul dezvoltării, îl ajutăm să înțeleagă lumea înconjurătoare, îl sprijinim să fie independent, să se respecte atât pe sine cât și pe ceilalti, să facă alegerile potrivite, pentru ca în final să își găsească propriul rol în comunitate.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*