Jocul în pedagogia Montessori

Aici cresc Montessori

Joaca este unul dintre cele mai utile instrumente în educația celor mici iar Maria Montessori, la fel ca Piaget, considera că joaca este munca celor mici. De altfel, termenul de muncă este des întâlnit în pedagogia Montessori- l-am detaliat aici) și din acest motiv această metodă pare mai degrabă una cu accent pe zona academică, mai riguroasă. Însă acest lucru nu exclude joaca și rolul acesteia.

Care este rolul jocului în pedagogia Montessori?

În urma observării copiilor, Maria Montessori a înțeles că aceștia nu fac diferență între muncă și joacă, dimpotrivă, atunci când munca și joaca sunt alăturate în cadrul unei activități acest lucru contribuie la dezvoltarea copilului. De aceea, în educația Montessori joaca nu este un concept frivol și nici lipsit de utilitate, nu reprezintă un mod de a ”își umple timpul într-un mod amuzant” până când vor atinge vârsta propice acumulării unor informații de timp academic. Așa cum ”munca” celor mici diferă fundamental de ”munca” adulților, la fel și ”joaca” lor este în cele din urmă încununată de sentimentul de satisfacție, al reușitei, competenței – elemente adesea asociate cu ”munca”. Educația academică este în mod uzual considerată seacă și lipsită de amuzament, la fel cum munca este percepută ca un efort în timp ce joaca reprezintă distracție.

Abordarea Montessori combină cei doi termeni aparent opuși și întreg mediul pregătit este gândit în așa fel încât să nu separe cele două elemente, la fel cum nici copiii nu le separă: ei sunt dornici să facă anumite lucruri, acțiunile lor răspund unei nevoi interioare de a descoperi/ explora/ acumula informații și totul reprezintă un joc, distracție. Din acest motiv se poate afirma că metoda Montessori se bazează pe sistemul educației prin joacă, pe care îl include și căruia îi adaugă elemente suplimentare, căutând să le insufle celor mici ”bucuria de a învăța”.

La fel ca în sistemul propus de educația prin joacă, educația Montessori este centrată pe copil și este pozitivă, cu activități liber alese executate individual sau în grupuri. Lecțiile Montessori sunt interactive și se bazează pe manipularea obiectelor, educatorul fiind un ghid care comentează împreună cu copilul realizările sale și intră în ”joaca” acestuia, oferindu-i adesea prin întrebări deschise îndrumarea necesară către noi descoperiri. De asemenea, pedagogia Montessori nu se bazează pe recompense și laude, ci toate activitățile sunt efectuate din plăcere, cu bucurie, recompensa fiind satisfacția dobândită. Concentrarea tipică unei clase Montessori este  abilitatea copiilor de a se dedica unei activități care le aduce pace și bucurie, având libertarea de a se dezvolta conform nevoilor lor interioare. De aici și ”bucuria de a învăța”.

Alina F.

Distribuie acest articol:

Facebook
LinkedIn