Împărtășirea cunoștințelor

Într-o clasă Montessori, copiii își gestionează singuri resursele și își împărtășesc informațiile.

Nu este nimic care să stea în calea împărtășirii cunoștințelor, de vreme ce în acea clasă nu există note, nici un nivel ideal egal la toate materiile pe care copii ar trebui să-l atingă. Există o grijă a ghidului de a observa copiii și a se asigura că ating cel puțin acele cunoștințe cerute de societate unui copil de vârsta lor. Odată atins acest minimum, ei pot merge oricât de departe doresc să meargă, în orice domeniu doresc.

Revenind la dorința naturală a copiilor de a împărtășii ceea ce știu cu prietenii, se poate spune că toate informațiile care impresionează pe fiecare dintre copii intră în clasă și pot fi împărtășite cu întreg grupul de colegi. Acest lucru se întâmplă pentru că, în clasă, există întotdeauna o resursă foarte importantă, o resursă care este pusă la îndemâna copiilor și pe care ei învață, ca parte principală a învățării într-o școală Montessori, să o administreze înțelept, să o administreze în funcție de nevoile, interesele și aspirațiile lor. Este vorba despre timp. Ei au suficient timp, în cele două perioade de muncă neîntruptă de, ideal, 3 ore fiecare, să împărtășească cu ceilalți lucrurile pe care le știu, să împărtășească emoțiile pe care le trăiesc, să se lase influențați de interesele altor copii și să-i molipsească pe ceilalți cu interesele proprii.

Am asistat, într-o clasă Montessori, la o discuție despre locurile în care fiecare din copii fusese în vacanță. Fiecare venise cu informații interesante, pe care le împărtășeau cu colegii, în cerc.

O fetiță fusese mușcată de un tip anume de insectă și venise cu foarte multe informații fascinante despre această insectă, și a continuat să se informeze transformând acest incident nefericit într-un raport complex la care a lucrat întreaga săptămână care a urmat. Un alt coleg venise de la Paris, aducând informații foarte precise și fascinante despre arhitectura de acolo. Un prieten al lui a rămas profund impresionat de ceea ce auzise de la el și si-a adunat toate cărțile pe care le-a găsit, întâi din școală și apoi din biblioteca din cartier, despre Parisul povestirilor prietenului lui. La final, a adunat toate informațiile care i s-au părut interesante și le-a trecut într-un raport. Adesea copii din clasele Montessori își anunță colegii atunci când doresc să le prezinte ceva: poate fi o poveste fantastică, poate fi un raport, poate fi o planșă realizată, un desen, un proiect… Modurile în care se organizează lecturarea sunt diferite, fiecare clasă are propriile ei reguli; o modalitate ar fi, de exemplu, ca fiecare dintre copiii care doresc să citească ce au compus să își treacă numele pe o listă. În clasă se pot aloca momente anume, la “cerc”, în care să se discute diferite probleme ale clasei sau în care să se prezinte lucrările realizate de copii. În unele clase Montessori acel moment se numește “Scaunul autorului”.

Copiii, în general, nu au mult timp la cerc să povestească lucruri interesante pe care le-au întâlnit în călătorii, sau pe care le-au aflat din cărți sau alte surse, dar ghidul sau alți copii îi asigură că, acum că toți copiii știu unde să meargă pentru a afla mai multe despre subiectul dat, pot oricând veni și cere lămuriri. Discuțiile de acest gen sunt dorite și încurajate într-o clasă Montessori.

Și, desigur, știm câte prietenii se formează în timp ce povestești despre locurile interesante prin care ai trecut. Prieteniile și rapoartele merg, în clasele  Montessori, foarte bine împreună.

Adriana Bogdan, învățătoare Monterra, diplomă AMI 6-12 ani

About Adriana Bogdan (9 Articles)
Adriana Bogdan, profesor Montessori (pentru 6-12 ani), psiholog în formare în psihoterapie de grup (psihodramă). Sunt aici, la Monterra, alaturi de un grup de oameni foarte faini pentru a-i sprijini pe copii în a-și face o lume în care să se simtă fericiți împreună.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*