În cazul în care sunteți ca mine și aveți un copil reticent la tot ce e nou, probabil întrebarea de mai sus v-a frământat de multe ori, în vacanțe pline de planuri mari sau excursii inițial entuziaste la… tiroliene, roată mare, plimbări cu poneii, balonul-cu-care-poți-merge-pe-apă, bungee trampoline șamd.
Într-adevăr, depinde de temperamentul fiecăruia și în timp ce unii copii nu au o problemă cu abordarea unor experiențe noi, alții au o reacție inițială de refuz – dar cu toții am fost puși cândva în fața situației în care copilul se refugiază lângă noi nedorindu-și nicidecum să se implice într-o activitate despre care noi știm că i-ar face plăcere dacă ar încerca :D.
Ca părinți ne dorim ca cei mici să încerce ceva nou deoarece știm că unele dintre cele mai bune lucruri sunt descoperite atunci când îndrăznim să ieșim în afara zonei de confort, când încercăm să ne depășim propriile limite. Am vrea ca ei să aibă parte de experiențe cât mai variate, să să descopere lumea și să se bucure de tot ceea ce aceasta îi poate oferi. În entuziasmul nostru vrem ca ei să să descopere ce noi intuim deja, și anume că e ușor și o să îi placă 😀 dar uităm adesea că și nouă, ca adulți, ne este teamă de situațiile noi, că necunoscutul ne sperie și preferăm liniștea confortabilă a medilor familiare, diferența fiind că noi am învățat să ne controlăm aceste temeri. Copiii încă nu stăpânesc bine această abilitate și se lasă adesea pradă neliniștii dată de gândurile negative: ”dacă nu reușesc?”, ”dacă ceilalți vor râde de mine?”… pentru ei lucrurile noi înseamnă necunoscut, ieșirea din zona de confort și spaima de eșec (pe care atunci când îl asigurăm că nu e cazul să își facă griji o minimalizăm nejustificat).
Și totuși, cum îi ajutăm să treacă prin acest proces și poate chiar să ajungă să incerce lucruri noi? A îi încuraja pe cei mici nu înseamnă să îi împingem de la spate și nici să îi momim cu recompense ulterioare, ci să ajungă să își dorească să încerce pornind de la o nevoie interioară. Să le consolidăm siguranța în sine, autonomia și libertatea de decizie astfel încât să poată păși singuri în afara zonei de confort. Așadar, cum susținem un copil reticent, oferindu-i instrumentele necesare pentru a gestiona astfel de situații și ajutându-l să abordeze experiențele noi într-un mod pozitiv?
Magda, educatoarea de la Grupa Fluturașilor, îmi povestea despre ceea ce ea a numit ”loc nou, om nou, activitate nouă” – elementele cu care copilul se întâlnește atunci când vorbim despre o experiență nouă. Încercând să le abordăm pe fiecare în parte, separat, copilul va putea să se familiarizeze treptat cu fiecare etapă. În cazul unor lecții de schi sau înot de exemplu, el poate întâi să observe alte persoane făcând acea activitate, sau poate frecventa locul respectiv o perioadă (eventual alături de un prieten), ori să fie ajutat să formeze o relație cu instructorul/ antrenorul și împrietenindu-se cu acesta să capete încredere în el. Un copil reticent are nevoie de timp să observe,să acumuleze informații și să se familiarizeze cu noua situație, iar abordarea ”pe bucăți” simplifică mult problema, prea mult dintr-o dată declanșând cel mai adesea un refuz.
Unul dintre cele mai dificile lucruri, dar poate și cel mai important este să îi lăsăm să aleagă și să le respectăm decizia, să le validăm sentimentele și să le arătăm că avem încredere în ei. Oferindu-le spațiul de care au nevoie, le oferim control asupra situației. Capacitatea de a se gestiona singuri, libertatea de a alege, exersate zilnic (începând cu cele mai mici acțiuni, ca alegerea hainelor, de exemplu), contribuie la creșterea sentimentului de independență și autonomie construind încrederea în forțele proprii. Prin experiențe repetate copilul înțelege că poate face singur (”pot sa fac, sunt capabil”) și apare astfel siguranța de sine, ca o sumă a experiențelor de succes anterioare. El realizează că atunci când își propune ceva poate duce la bun sfârșit acel lucru, bazându-se pe propriile resurse și propriile decizii. Această siguranță este cea care atunci când are parte de un eșec sau este năpădit de neliniști și spaime îl determină să încerce să depășească obstacolul, deoarece a experimentat succesul cu alte ocazii și știe că poate reuși.
Toate acestea înseamnă răbdare și timp și se reflectă în toate situațiile în care este implicat cel mic, nu doar în momentele anume în care ne dorim să încerce ceva nou. La ele se adaugă discuțiile deschise, împărtășirea spaimelor proprii și exemplul personal. În loc să îi spunem că ”va fi minunat” îi putem oferi modalități diferite de a aborda situația, întărindu-i sentimentul că poate controla evenimentele și purtând o conversație în care să simtă că opinia lui este respectată: ”Vrei să îl cunoști pe antrenor?”, ”Cine mai merge dintre prietenii tăi?”, ”Ce crezi că te-ar ajuta?”, ”Dorești să mergem să vizităm locul?”… sunt teme de gândire pentru copil, care astfel este încurajat să mediteze la motivele pentru care refuză o acțiune și cum poate găsi o eventuală soluție.
În cele din urmă este posibil ca rezultatele să nu fie imediate și să întâmpinăm în continuare refuzuri (și sunt activități care probabil nu îl vor tenta oricum), însă oferindu-i instrumentele de mai sus vom avea certitudinea că el este deja pe drumul potrivit, doar că avansează cu pași mici :D.
Alina F.
