Cooperarea în Montessori

În școlile tradiționale tendințele copiilor de a lucra în echipă sunt, foarte adesea, penalizate datorită aspectului competițional și individual al învățării. A face tema împreună cu un alt copil este numit copiat și este descurajat. A-i spune unui copil un răspuns pe care un copil nu îl știe poartă numele de suflat, și este descurajat.

Așa cum observă Alfie Kohn în cartea sa: “No contest. A case against competition”: “Contextul social al majorității măsurătorilor educaționale este cel competițional, în care elevii sunt evaluați în primul rând unul în comparație cu celălalt și doar apoi după criteriile obiective ale achizițiilor personale. Unde, în acest cu atâta grijă proiectat laborator competițional, poate un copil simți măcar “gustul” învățării prin cooperare? De fapt, majoritatea profesorilor înțeleg greșit semnificația cuvântului cooperare și îl folosesc pentru a se referi, de fapt, la obediență. A “coopera” înseamnă a urma instrucțiuni. Noi avem un alt cuvânt pentru ceea ce poate fi denumit, cu mai multă acuratețe, cooperare în munca împreună, așa cum mai mulți autori au arătat. Este ceea ce profesorii numesc adesea a ‘copia’ sau ‘sufla’”.

Autorul precizează, în subsolul paginii: “Desigur, doar pentru că toate actele de cooperare vor fi catalogate ca ”copiat” sau ”suflat” – neavând nici un loc legitim în clasele americane –  asta nu înseamnă că orice numim ”suflat” sau ”copiat” este reală cooperare și astfel, ceva de admirat”(trad. aut.).

În afara puținelor situații în care se organizează proiecte de grup, învățarea se face individual. Copiii caută să-și satisfacă nevoia de a fi împreună în pauze, în mersul la toaletă împreună sau pentru a aduce obiectele necesare din altă clasă, etc. Oricum, dorința de a fi cu celalalt, care este o putere atat de mare a vârstei, este reprimată în mare măsură în sistemul traditional în condițiile în care ar putea fi o forță investită în învățare.

În sistemul Montessori lecțiile se dau în grupuri mici, adesea mixte (cu copii de vârste diferite). Lecțiile, numite în sistemul Montessori “prezentări” sunt foarte adesea scurte și, tot adesea, constau în demonstrarea unui mod în care un anume concept sau operație poate fi însușită prin folosirea unui anumit material.  Copiii primesc prezentarea și încearcă să folosească materialul singuri. Dacă întâmpină dificultăți, încearcă sa le rezolve întâi împreună cu grupul lor, completând unii altora parțile din prezentare care nu au fost reținute. Dacă grupul nu reușește să rezolve, apelează la un coleg care știe deja să folosească materialul sau, dacă nu reușesc în acest fel, întreabă profesorul. Adesea copiii explorează materialul până la un punct în care o nouă prezentare este necesară sau un nou material, mai avansat, trebuie introdus. Desigur, profesorul revine oricum, după o vreme (zile, săptămâni) în care copiii au lucrat cu materialul respectiv și și-au însușit ”tehnica” folosirii lui și le oferă prezentări mai avansate, sau provocări mai mari. Dar învățarea înâlnește cele mai bune condiții atunci când copiii ajung să solicite singuri prezentarea, când devine nevoia lor sau, și mai stimulant, când este nevoia grupului aceea de a rezolva problema respectivă sau de a ști mai multe. La această vârstă, a face lucruri împreună este o forță extraordinară pe care este păcat să nu o investim în învățare.

Nu este deloc greu de imaginat ce conexiune puternică se formează între oamenii care au același interes, care lucrează cu pasiune și încearcă să rezolve aceeași problemă împreună. Care au timpul și cadrul să lucreze la rezolvarea unei probleme nu o oră (până când sună clopoțelul – și a continua înseamnă a lua o notă mica ora următoare sau chiar o notă mică la purtare), nu o jumătate de oră, ci o zi întreagă sau o săptămână, sau oricât de mult îi poartă interesul. Nu este greu de înțeles respectul pe care ajung să și-l poarte copiii fiecare celuilalt și chiar lor ca echipă după ce au reușit să ducă la bun sfârșit unul din proiectele “mari” către care tendințele vârstei îi invită să și le auto-propună. Și nu este greu de înțeles cât de bine ajung să se cunoască și să se accepte cu micile lor ”defecte”, ”intoleranțe” și cum ajung să învețe să lucreze, încă de mici, cu oameni cu cele mai diverse personalități.

Adriana Bogdan, învățătoare Monterra, diplomă AMI 6-12 ani

About Adriana Bogdan (9 Articles)
Adriana Bogdan, profesor Montessori (pentru 6-12 ani), psiholog în formare în psihoterapie de grup (psihodramă). Sunt aici, la Monterra, alaturi de un grup de oameni foarte faini pentru a-i sprijini pe copii în a-și face o lume în care să se simtă fericiți împreună.

Comentarii

Adresa de e-mail nu va fi publicata.


*